Copilul călcat de tren în Iași ar fi trebuit să meargă cu microbuzul la școală, dar mașina nu a trecut prin satul lui

Accident cumplit la Podu Iloaiei, județul Iași. Un copil de 12 ani a murit după ce a fost lovit de un tren. Băiatul mergea pe jos spre școală și nu a fost atent când a traversat calea ferată.

Familia, dar și alți localnici, spun că niciun microbuz pentru elevii navetiști nu ar fi circulat marți, dar autoritățile ezită să recunoască problema.

Tragedia s-a petrecut marți dimineață, în jurul orei 7. Băiatul de 12 ani a plecat din satul Scobâlțeni spre școala din oraș, pe jos, împreuna cu sora lui de 13 ani.

Nu au mai luat microbuzul, ca de obicei, și au pornit cei doi kilometri pe jos. Ajunși în apropierea gării, au luat-o pe o scurtătură și au vrut să traverseze calea ferată, unde staționa un marfar.

După ce a coborât scările dintre vagoanele marfarului, băiatul a încercat să traverseze calea ferată, fără să observe acceleratul care se apropia.

Recoltau analize plătite la privat și le duceau cu sacoșa, ca să le proceseze „la negru” la stat
Copiii au văzut pericolul în ultima clipă. Fetița a reușit să treacă pe cealaltă parte, dar fratele ei a fost agățat de tren. Din păcate medicii chemați în ajutor nu au mai putut face nimic pentru copil. Băiatul murise pe loc.

Vecin: „Mergeau la școală. Niște copii foarte educați, cuminți”.

Familia este devastată de durere. Părintii spun că nenorocirea s-a întâmplat, în primul rând, pentru că microbuzul școlar nu a mai venit după elevii navetiști.

Bunica băiețelului: „Autobuzul, copii nu-l aveau, așa spuneau. Când se duceau la școală îi întrebam, dar nu mai vine autobuzul? Cum de mergeți pe jos. S-au dus pe jos și iată că s-a întâmplat ce s-a întâmplat”.

Inițial, primăria a susținut că există două microbuze pe acest traseu și că ambele au mers de dimineață, însă nu ar mai fi făcut față numărului mare de elevi, peste 150, din 5 sate de lângă Podul Iloaiei.

Ioan Alexa, primar: „Astăzi microbuzele au fost, moment în care nu au făcut față, au fost suplimentate cu anumite autoturisme din cadrul primăriei. Nu reușim să îi ducem pe toți copiii, motiv pentru care parte din ei vor merge pe jos”.

Directorul școlii, însă, nuanțează lucrurile.

Marius Constantin Apăvăloaei, directorul școlii: „Unul din microbuze sigur a mers, celălalt dacă a întâmpinat dificultăți cu siguranță primăria ar fi pus un alt mijloc de transport. Cel al școlii a mers sută în sută, am vorbit cu șoferul”.

În cele din urmă, la insistențele noastre, primarul s-a răzgândit.

Ioan Alexa, primar: „Am vorbit cu unul din șoferi, cică dimineață a funcționat doar un singur microbuz”.

Reporter: A ajuns microbuzul la Scobâlțeni?

Primar: „Cred că în celelalte sate”.

Reporter: Deci nu a ajuns în Scobâlțeni microbuzul.

Primar: „Da”.

Potrivit primăriei, microbuzele sunt vechi și deseori se strică, așa ca elevii ajung la școală pe jos. Abia de anul viitor școala ar urma să aibă un microbuz nou, susține primăria.