Copil de 3 ani, căzut de la etajul trei al blocului în care locuieşte

Un copil de 3 ani a căzut, joi, de la etajul 3 al blocului în care locuieşte, în municipiul Focşani, el fiind transportat de urgenţă la spital.

Conform Poliţiei Vrancea, incidentul a fost sesizat, joi, la numărul 112.

Apelul sesiza că un copil ar fi căzut de la etajul unui bloc din municipiu. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au stabilit că victima a căzut de la etajul al treilea, în împrejurări care urmează a fi stabilite.

Băieţelul în vârstă de 3 ani a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Focşani unde i s-au acordat îngrijiri medicale de specialitate.

Poliţiştii efectuează verificări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Aflați amănunte de pe news.ro.

 » Aflați mai multe informații aici.