CONGRESUL AUR. Partidul continuă pe linia patriotică, nu se face alianță cu USR, PSD și PNL, nu se cheltuie subvenția publică

Duminică 27 martie 2022 a avut loc congresul AUR. Acesta s-a desfășurat la Palatul Parlamentului începând cu ora 12.00. În cadrul congresului s-a votat conducerea partidului pentru următorii 4 ani dar au fost luate și mai multe decizii importante.

Cine s-a prezentat la vot

Au fost depuse două moțiuni cu două echipe conduse de către George Simion și Dănuț Aelenei.

Din aproximativ 900 de persoane aproape 800 au ales moțiunea lui George Simion. Echipa condusă de Dănuț Aelenei a reușit să obțină sub 40 de voturi, însă acesta a susținut de la început că nu candidează și nu contesta calitățile lui George Simion însă un proces democratic trebuie să cuprindă cel puțin două oferte electorale.

George Simion este noul președinte al partidului și are alături pe Claudiu Târziu, Sorin Lavric, Marius Lulea și Cristian David. Citiți mai multe aici.

În cadrul congrestului s-a luat și decizia de absorție a două formațiuni politice locale: ANA din ALBA și ION din ILFOV.

Cine va candida la funcția de președinte al României

S-a supus la vot și a fost aprobată și decizia președintelui AUR, George Simion, de a se face alegeri preliminare pentru desemnarea candidatului la funcție de președinte al României.

George Simion a declarat că românii nu mai trebuie să aleagă între oamenii sistemului, așa că AUR își propune să se consulte cu ei cu privire la cine ar trebui să fie nominalizat drept candidat.

Liderul AUR a subliniat faptul că el nu dorește să fie impus de partid deoarece consideră că ar exista alți români cu calități mai bune și mai pregătiți să ocupe această funcție în stat. George Simion a propus astfel alegeri preliminare și cel mai bun candidat de pe zona patriotică să fie trimis în cursa electorală.

Raportul financiar a fost aprobat

A fost aprobat și raportul financiar pentru anii 2020-2021.

Conform acestuia cheltuielile medii ale partidului sunt de aproximativ 2 milioane de lei pe an. Majoritatea banilor provin din cotizații și donații. AUR are peste 10.000 de susținători, toate fondurile provenind din mediul privat.

Citiți și despre cum devalizează partidele politice subvenția publică.

AUR are în conturi aproape 20 de milioane de lei, bani din subvenția publică care nu sunt folosiți și nu vor fi folosiți. Membrii de partid și-au reasumat obligația de a nu cheltui banii românilor și de a-i investi în obiective sociale sau de sănătate.

AUR nu va face alianță cu USR, PSD și PNL

Un alt obiectiv care a fost stabilit este acela că AUR nu va face alianță cu USR, PSD sau cu PNL

Cele trei partide politice ar fi considerate vinovate pentru dezastrul din ultimii 32 de ani.

Reprezentanții AUR speră că în anul 2024 PSD și PNL nu vor reuși să obțină peste 50% din voturile românilor.