Comunicat de presă – USR Alba Iulia

Aniversarea Nunţii de Aur pentru venerabilii albaiulieni, prilej de campanie electorală mascată, ignorând riscul pandemiei de Covid 19

Paul&company trâmbiţează pe toate uliţele, acum, în preajma alegerilor locale, din 27 septembrie 2020, încercând să convingă, pe cine mai crede, cât de preocupaţi sunt de cei care sărbătoresc Nunta de Aur.Nimic de zis ca intenţie, însă tare ne temem de faptul că manifestarea acestei griji nu este altceva decât mascarea intenţiei vădite de a mai culege nişte voturi acum, în prag de alegeri.

Şi uite aşa, sunt invitate la Panoramic, câteva zeci de persoane,care se încadrează în tiparul respectivei manifestări electorale, pentru a sărbători aşa cum se cuvine, Nunta de Aur, bănuim că şi respectând normele de protecţie împotriva coronavirus. Frumos moment, în care aduni oamenii să sărbătorească, dar, să îi obligi să stea la doi metri unii de ceilalţi.

Să recurgi la astfel de metode, în această perioadă de pandemie şi când afară sunt temperaturi de peste 30 de grade, este o dovadă clară de iresponsabilitate, cinism, dar şi de disperare electorală în fuga după voturi, deoarece, ştim cu toţii că, sfârşitul ,,epocii de aur”, sub care Alba Iulia se află de 30 de ani, este foarte aproape şi va fi consfinţit în data de 27 septembrie, 2020.

Este frumos şi de datoria noastră să ne sărbătorim părinţii şi bunicii, însă aceasta o putem face în fiecare zi, prin diferite gesturi, în aparenţă mărunte, dar de o importanţă şi o semnificaţie colosală pentru sufletele domniilor lor, curate şi pline de demnitate.

Ne aşteptam din partea celor care se cred încă stăpânii absoluţi ai oraşului să-i sărbătorească pe venerabilii concetăţeni prin oferirea unui trai mai bun, în care, obligatoriu ar fi trebuit să se regăsească confortul, siguranţa şi respectul faţă de cetăţean la standarde europene.

Din păcate, aşa cum ne-am obişnuit,doar vorbe goale şi promisiuni gen ,,praf în ochi” ne sunt servite la fiecare ciclu electoral, de aceeaşi oameni, lipiţi ombilical de primărie şi care au făcut din manevrarea banului public o adevărata artă, plină de măiestrie şi profesionalism în domeniu.

Trist este faptul că,astfel de momente, deosebit de importante din viaţa oamenilor sunt terfelite de interesul electoral şi cinismul unor personaje, uitate de timp la aceleaşi butoane, şi care, după ce se vor vedea cu sacii-n căruţe îşi vor întoarce total spatele către cei care le-au acordat încrederea, că doar, vorba aceea ,,s-a schimbat boierul, nu-i mai cum îl ştii!”

Nu uitaţi că Alianţa USR-PLUS se bazează pe faptul că ,,oameni ca tine, schimbă Alba Iulia în bine!”

Biroul de presă al Alianţei USR Plus -Alba Iulia