Comunicat de presă – Europarlamentar Nicolae Ştefănuţă

Opinia Ştefănuţă referitoare la programul UE dedicat sănătăţii, adoptată în Comisia pentru bugete a Parlamentului European: lupta pentru bugetul sănătăţii europene

Opinia europarlamentarului Nicolae Ştefănuţă cu privire la bugetul programului „EU4Health” a fost adoptată pe 1 septembrie în Comisia pentru bugete a Parlamentului European, cu o majoritate largă.

Programul „UE pentru sănătate” este răspunsul UE la criza COVID-19, care a avut un impact major asupra personalului medical şi sanitar, asupra pacienţilor şi asupra sistemelor de sănătate din Europa. Acest program va oferi finanţare ţărilor UE, organizaţiilor şi ONG-urilor din domeniul sănătăţii. Solicitările de finanţare se vor putea depune în 2021.

„Nu faci la fel de mult cu un miliard precum ai face cu zece miliarde, este un fapt. UE nu poate atinge obiectivele iniţiale ale EU4Health după reducerile masive ale Consiliului. Nu ne putem întreba decât despre fezabilitatea ambiţiilor stabilite de Comisie şi modificate de Parlamentul European cu un buget final de 1,7 miliarde de euro. Ambiţiile trebuie revizuite şi voi ţine cu dinţii pentru a creşte alocarea bugetară pentru politica de sănătate. Nu ne putem permite să slăbim EU4Health în mijlocul unei pandemii, atunci când sunt atât de necesare sprijinul şi coordonarea pentru a consolida rezistenţa sistemelor noastre de sănătate. Cetăţenii noştri merită mai mult!” a declarat Nicolae Ştefănuţă.

În contextul actualei pandemii, una dintre lecţiile învăţate este că UE trebuie să se implice mai mult în domeniul sănătăţii. Pe 25 mai 2020, Comisia Europeană a răspuns acestei nevoi prin propunerea unui nou program pe sănătate, dotat cu un buget de 9.4 miliarde de euro, EU4Health.

În urma negocierilor între statele membre, în concluziile Consiliului privind viitorul Cadru financiar multianual 2021-2027, bugetul propus de Comisie a fost semnificativ redus, de la 9,4 miliarde euro la doar 1.7 miliarde euro.

Parcursul EU4Health

În perioada următoare, Comisia de Mediu a Parlamentului European, care este responsabilă de acest dosar, va prelua Opinia pe buget pentru a fi introdusă în raportul final. Parlamentul European va trebui să voteze acest raport în plenară. După aceste proceduri, vor începe negocierile cu Consiliul European, unele obiective şi acţiuni vor putea să fie adaptate şi revizuite în acel moment în raport cu noul buget redus.

Programul „EU4Health” a fost gândit pentru a ajuta la o mai bună coordonare între statele membre ale Uniunii Europene, îndeosebi pe 3 obiective principale. În primul rând, protejarea cetăţenilor Uniunii împotriva ameninţărilor transfrontaliere grave pentru sănătate; apoi asigurarea disponibilităţii în Uniune a medicamentelor, a dispozitivelor medicale şi a altor produse necesare în situaţii de criză, iar în al treilea rând, sprijinirea inovării şi consolidarea sistemelor de sănătate şi a forţei de muncă din domeniul sănătăţii.

Despre Nicolae Ştefănuţă

Nicolae Ştefănuţă este vicepreşedinte al Uniunii Salvaţi România şi a fost ales europarlamentar pe lista Alianţei USR PLUS pe 26 mai 2019.

Este vicepreşedinte al Delegaţiei pentru relaţiile cu Statele Unite şi membru al Comisiei pentru Mediu, Sănătate Publică şi Siguranţă Alimentară, al Comisiei pentru Bugete a Parlamentului European şi supleant în Comisia pentru Afaceri Europene din Parlamentul European.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.