Companiile din România se așteaptă la prelungirea crizei energetice și la devalorizarea leului

Aproximativ 9 din 10 manageri se așteaptă ca economia României să se confrunte cu inflație accentuată în viitor, iar 84% cred într-o prelungire a crizei din domeniul energiei, arată rezultatele studiului Confidex S2 2022, publicate de Impetum Group.

Potrivit sursei citate, nivelul de încredere al managerilor români a scăzut în a doua parte a acestui an, până aproape de nivelul de la finalul anului 2020, la 44.4, însă rămâne peste nivelul perioadei similare din 2021.

În a doua parte a acestui an, încrederea managerilor a fost influențată de inflație, creșterea prețurilor la energie și carburanți, dar și a costurilor cu materiile prime.

„Prin urmare, 1 din 3 companii s-a declarat afectate de creșterea tarifelor la energie, în timp de 70% se declară încă afectați de războiul din Ucraina.”, transmit specialiștii.

Totodată, 43% dintre respondenții la studiul CONFIDEX estimează, în următoarele trei luni, scăderea PIB, a investițiilor private și publice, precum și o devalorizare a monedei naționale, în raport cu euro și în special cu dolarul american.

„Pe de altă parte, observăm o îmbunătățire a stării de spirit, care a atins nivelul de 5.1, față de 4.7 din primăvara acestui an: 31% dintre manageri sunt optimiști cu privire le evoluția economiei în perioada următoare, ceea ce reflectă nivelul crescut de reziliență și adaptabilitate ale mediului de afaceri. La polul opus, doar 27% privesc această evoluție cu îngrijorare, iar 42% se uită cu precauție la viitorul economiei din România.”, arată autorii studiului.

„Managerii români se așteaptă la o recesiune, la o criză energetică și la o devalorizare a leului în raport cu dolarul și totuși, starea lor de spirit a crescut. Per total sunt mai relaxați. Întrebarea pe care ne-o punem este dacă această relaxare vine dintr-un un nivel mai bun de pregătire, la nivelul mediului de afaceri, de a face față provocărilor, o creștere a gradului de reziliență și din încrederea managerilor că pot depăși chiar și cele mai mari provocări, fie vine din faptul că speră că situația va fi bună pentru că statul va interveni să rezolve problemele și adoptă o atitudine reactivă.

Însă am văzut că la nivel global, gradul de îndatorare total al statelor și companiilor private atinge un nivel de 250% din PIB-ul mondial și întrebarea este, cât de sustenabilă este o îndatorare suplimentară în viitor?”, declară Andrei Cionca, CEO & Co-founder Impetum Group.

Aproximativ 1 din 4 manageri (24%) consideră că situația companiei pe care o reprezintă s-a îmbunătățit în ultimele șase luni, și per total consideră că firma lor este într-o stare mai bună decât cele din sectorul în care activează: 55% văd că situația domeniului în care activează s-a deteriorat, 77% că situația la nivelul economiei noastre s-a deteriorat și 79% cred că situația la nivelul economiei noastre s-a deteriorat.

Investiții în digitalizare
Sursa citată menționează că, ultimii doi ani i-au determinat pe manageri să investească în digitalizare.

Astfel, 21% dintre manageri au instalat panouri fotovoltaice, 12% au apelat la retehnologizare, iar 9% au redus consumul. Cu toate acestea, peste 50% din companii nu au luat nicio măsură de eficientizare energetică.

Efectele turbulențelor din ultima vreme și-au spus cuvântul și asupra planurilor de recrutare ale companiilor. Astfel, 22% dintre organizații nu au făcut angajări în ultimii doi ani, în timp ce doar 8% și-au mărit echipele cu peste 50 de angajați. Celelalte au angajat între 1 și 50 de persoane în ultimii doi ani.

Privind la ultimele șase luni de activitate, 27% dintre manageri recunosc că li s-a îngreunat atragerea forței de muncă, aproape un sfert au dificultăți cu capitalul de lucru, iar 22% vorbesc despre un acces mai dificil la creditare. Pe de altă parte, 33% și-au îmbunătățit relația cu clienții, iar 28% au o relație mai bună cu angajații.

Așteptări pentru viitor


Aproximativ 9 din 10 manageri se așteaptă ca economia României să se confrunte cu inflație accentuată în viitor, iar 84% cred într-o prelungire a crizei din domeniul energiei. Mai mult, creșterea ratei șomajului ar fi de anticipat în perioada următoare, în timp ce 82% dintre manageri se așteaptă la o nouă recesiune economică.

Pentru a depăși provocările, în perioada următoare, 56% dintre manageri prioritizează creșterea vânzărilor, păstrarea locurilor de muncă, îmbunătățirea relației cu clienții, digitalizarea și automatizarea companiei. În plus, 39% au în vedere reducerea costurilor ca strategie de adaptare.

Mai mult, Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) poate reprezenta un sprijin pentru manageri, fiind foarte popular în rândul acestora. În același timp, 13% dintre companiile care au participat la studiu au aplicat pentru o schemă de finanțare.

În cele șapte etape ale cercetării de până acum au răspuns peste 3.000 de manageri români. Companiile respondente însumează peste 150.000 de angajați.

Sursa foto: Digi24.ro