Comisia Europeană propune plafonarea veniturilor tuturor companiilor din energie. Ursula von der Leyen: Fac profituri la care nici nu visau până acum VIDEO

Comisia Europeană propune plafonarea veniturilor tuturor companiilor din energie, atât a celor care produc electricitate, cât și a celor petroliere și a furnizorilor de gaze.

Anunțul a fost făcut de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, miercuri, în cadrul discursului ei privind starea Uniunii Europene susţinut în plenul PE reunit la Strasbourg. Potrivit acesteia, propunerea include furnizările din Rusia, dar nu se limitează la acestea.

Președinta Comisiei Europene a readus în discuție nevoia de a reduce consumul de energie la orele de vârf: “Trebuie să ajutăm IMM-urile, familiile monoparentale, milioane de europeni au nevoie de sprijin. Propunem o plafonare pentru companiile care produc electricitate la prețuri mici, care fac profituri la care nici nu visau până acum. În aceste vremuri tulburi e greșit să faci profituri imense de pe urma unui război și pe spatele cetățenilor. Profiturile trebuie direcționate către cei care au nevoie de ele. Producătorii de hidrocarburi trebuie să contribuie la atenuarea crizei”, a spus Ursula von der Leyen, citată debiziday.ro, conform Ziare.com.

Conform oficialului, propunerea prevede strângerea a peste 140 de miliarde de euro, pentru ca statele membre să poată amortiza impactul noilor măsuri.

“Acest mesaj despre Starea UE nu a fost transmis niciodată în vreme de război. Europenii nu s-au ascuns, au avut curajul să facă ceea ce trebuie. Am găsit puterea interioară a Europei. Timpurile care vin nu vor fi ușoare. Vom fi încercați de cei care vor vrea să exploateze orice diviziune dintre noi. E un război în economie, în energie, este un război cu mize pentru viitorul nostru”, a afirmat Von der Leyen.