Comisia Europeană: Economia UE va intra în recesiune în această iarnă
Comisia Europeană a avertizat vineri că Europa va intra în recesiune la sfârșitul anului și va avea o inflație mai mare decât prognoza, din cauza creșterii prețurilor la energie legate de războiul din Ucraina.
Ne așteaptă luni grele în ceea ce privește situația economică europeană. Potrivit lui Paolo Gentiloni, comisarul european pentru economie, va fi o contracție a activității în ultimul trimestru al acestui an și în primul trimestru din 2023. Prin urmare, va avea loc o „recesiune” atât pentru zona euro, cât și pentru „majoritatea statelor membre”.
În acest context, creșterea PIB-ului pentru anul viitor a fost revizuită în scădere, la doar 0,3% pentru țările din zona euro, față de 1,4% până acum, deși se așteaptă o revenire în primăvară.
Europa este afectată în mod deosebit de consecințele războiului din Ucraina.
„Este una dintre cele mai afectate economii avansate, din cauza apropierii sale geografice de zona de război și dependenței mari de importurile de gaze din Rusia”, a precizat Comisia Europeană într-un comunicat.
Incertitudine economică
„Inflația continuă să depășească previziunile noastre, iar erodarea puterii de cumpărare a făcut ca încrederea consumatorilor să scadă, la fel și cea a întreprinderilor care se confruntă cu costuri mari de producție, dificultăți de aprovizionare și condiții de finanțare mai stricte”, a spus Gentiloni.
Incertitudinea rămâne la cote ridicate din cauza războiului și ar putea duce la cifre și mai proaste, a avertizat Paolo Gentiloni.
Stocurile de gaze par suficiente pentru moment, dar oprirea aproape totală a livrărilor rusești și dificultatea de a compensa această lipsă cu importuri din alte țări vor face mai dificilă refacerea stocurilor pentru iarna 2023/2024, a estimat el.
Dacă Europa nu este pregătită în mod corespunzător, prejudiciul economic ar putea fi mult mai mare decât se așteaptă. PIB-ul ar putea scădea astfel cu 0,9% în 2023, iar inflația să fie mult mai persistentă.
Blocaj economic
Companiile sunt îngrijorate de prețurile la energie mult mai mari în Europa decât în Statele Unite sau Asia. Proiectele de investiții și fabricile vor să părăsească UE, stârnind temeri în privința unui blocaj economic.
„Acest risc de dezindustrializare există. Dar nu mă duce la predicții catastrofale, pentru că alegerile locațiilor industriale depind de mulți factori, nu doar de prețurile energiei”, a adăugat el.
Germania, cea mai mare economie a Europei, ar trebui să înregistreze anul viitor cea mai slabă performanță economică din UE, cu o scădere de 0,6% a PIB-ului său, față de creșterea de 0,4% în Franța, de 1% în Spania și de 0,3% în Italia.
Potrivit datelor exprimate de HotNews.ro, inflația este de așteptat să fie cea mai scăzută în Danemarca (3,7%), anul viitor. În Germania ar fi peste medie (7,5%) și aproape de două ori mai mare decât în Franța (4,4%), conform previziunilor de la Bruxelles.
Totuși, o speranță este în cazul pieței europene a muncii care ar trebui să rămână solidă. Rata șomajului, aflată la un minim istoric, este de așteptat să crească „doar marginal”, de la 6,8% în acest an la 7,2% în 2023 în zona euro.