Comisia Europeană dă în judecată România pentru că este singurul stat UE care nu a adoptat o directivă europeană

Comisia Europeană a decis joi să trimită România în fața Curții de Justiție, solicitând sancțiuni financiare, ca urmare a faptului că nu a comunicat măsurile de transpunere în legislația națională a Directivei privind mărcile (Directiva (UE) 2015/2436). România este singurul stat membru al UE care nu a comunicat încă măsurile de transpunere a directivei, se arată într-un comunicat al Comisiei.

„Statele membre au fost obligate să transpună directiva în legislația națională până la 14 ianuarie 2019. României i s-a transmis un aviz motivat, iar aceasta a avut la dispoziție un termen pentru a răspunde. Totuși, în pofida faptului că i s-a acordat o prelungire a termenului de răspuns la avizul motivat, România nu a comunicat măsurile de transpunere. Prin urmare, Comisia a decis să sesizeze Curtea de Justiție a UE cu privire la acest caz”, susține Comisia Europeană. 

Directiva privind mărcile a actualizat și a simplificat cadrul juridic al Uniunii în materie de mărci. Aceasta a introdus o serie de modificări semnificative în ceea ce privește dreptul material al mărcilor UE, cum ar fi: o nouă definiție a mărcii, adaptată la era digitală; noi motive de respingere a cererilor de înregistrare și noi norme privind mărfurile contrafăcute în tranzit.

 » Citește tot articolul pe www.digi24.ro