Comisia Europeană cere României să elimine restricţiile la exportul de energie electrică

Comisia Europeană a constatat că România nu și-a îndeplinit obligațiile asumate în Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) prin faptul că restricționează exportul de energie electrică, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

Potrivit CE, România restricţionează exportul de energie electrică printr-o măsură incompatibilă cu articolele 35 şi 36 din TFUE, Directiva (UE) 2019/944 şi Regulamentul (UE) 2019/943 privind piaţa internă de energie electrică, informează Agerpres. „Comisia consideră că această măsură are un efect echivalent unei restricţii cantitative la export în sensul articolului 35 din TFUE şi nu poate fi justificată în temeiul articolului 36 din TFUE. Din aceleaşi motive, se consideră că măsura încalcă şi sus-menţionata Directivă privind normele comune pentru piaţa internă de energie electrică şi Regulamentul privind piaţa internă de energie electrică”, subliniază Executivul comunitar. Cele două articole citate de Comisia Europeană stipulează că statele membre nu pot impune restricții de cantitate la export sau import decât în condiții justificate de siguranța publică, protecția sănătății sau protejarea unor bunuri de patrimoniu. România are la dispoziţie două luni pentru a răspunde şi a remedia deficienţele identificate de Comisie, se arată în comunicat. În absenţa unui răspuns satisfăcător, Comisia poate decide să emită un aviz motivat.