Comisia Europeană a aprobat creșterea plafonului pentru IMM Invest la 20 miliarde lei- Florin Cîțu
Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a anunțat la începutul ședinței de Guvern că a fost aprobată de către Comisia Europeană creşterea plafonului pentru IMM Invest de la 15 la 20 de miliarde de lei. „Cererile sunt în continuare mari”, a spus Cîţu.
La rândul său, premierul Ludovic Orban a afirmat că jumătate dintre bănci au cerut creşterea plafonului. „Aici, eventual, puteți susține fondul de garantare și puteți detașa de la fondul de contragarantare sau din ANAF oameni cu expertiză, astfel încât să grăbim procedurile”, s-a adresat Orban ministrului de finanțe.
Cîțu a precizat că a avut o discuţie cu Fondul de garantare. „Ei lucrează şi la automatizarea procedurii care cred că este mult mai simplă şi este o soluţie pentru termen lung, dar pe termen scurt vom vedea cum putem să ajutăm cu personal din alte instituţii”, a mai spus Cîţu.
» Citește tot articolul pe www.hotnews.ro