Comisia Europeană a anunțat măsurile în criza prețului energiei: Compensarea facturilor, plăți amânate, scăderea temporară a taxelor

Comisia a adoptat miercuri Comunicarea privind prețurile la energie pentru a aborda creșterea excepțională a prețurilor la energie la nivel mondial, care se preconizează că va dura pe tot parcursul iernii, și pentru a sprijini populația și întreprinderile europene. Comisarul european pentru Energie, Kadri Simson, a subliniat că impactul creșterii prețului gazelor naturale asupra prețului energiei electrice este de nouă ori mai mare decât impactul creșterii prețului emisiilor de carbon. „Comunicarea include un set de măsuri pe care UE și statele sale membre le pot lua pentru a aborda impactul imediat al creșterii prețurilor și pentru a ne consolida în continuare reziliența la șocuri viitoare. Printre măsurile naționale pe termen scurt se numără sprijinul de urgență pentru venituri acordat consumatorilor casnici, ajutoare de stat pentru întreprinderi și reduceri specifice în materie de taxe și impozite. Comisia va sprijini, de asemenea, investițiile în energia din surse regenerabile și în eficiența energetică; va examina posibilele măsuri privind stocarea energiei și achiziționarea de rezerve de gaze naturale și va evalua actuala organizare a pieței energiei electrice.Cu ocazia prezentării setului de măsuri, comisarul european pentru energie, Kadri Simson, a declarat:„Creșterea prețurilor la energie la nivel mondial reprezintă o preocupare serioasă pentru UE. Pe măsură ce ieșim din pandemie și economiile încep să se redreseze, este important să îi protejăm pe consumatorii vulnerabili și să sprijinim societățile comerciale europene. Comisia ajută statele membre să ia măsuri imediate pentru a reduce impactul acestei creșteri asupra gospodăriilor și a întreprinderilor în această iarnă. În același timp, identificăm alte măsuri pe termen mediu pentru a ne asigura că sistemul nostru energetic este mai rezilient și mai flexibil pentru a face față eventualelor volatilități cu care ne-am putea confrunta în viitor, pe parcursul tranziției.Situația actuală este excepțională, iar piața internă a energiei a funcționat bine în ultimii 20 de ani.

 » Aflați mai multe informații aici.