COMENTARIU Crenguța Nicolae: Ce păcat că guvernul încurajează vaccinarea cu o minciună

Ministrul sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că la 1 februarie vor expira certificatele de vaccinare ale celor care și-au făcut a doua doză de vaccin cu mai mult de 9 luni în urmă, anunță Mediafax.

„S-ar putea să avem o oarecare revitalizare a campaniei de vaccinare, dacă după data de 1 februarie va intra în funcțiune și în România mecanismul european, pe care trebuie să-l respectăm, o directivă a UE, în care valabilitatea acelui celebru certificat este prelungită dacă persoanele se vaccinează cu doza booster într-un interval care să nu depășească 9 luni de la încheierea vaccinării”, a declarat Rafila la Europa FM. Ministrul a anunțat că guvernul urmează să adopte un act normativ până la 1 februarie care să prevadă limitarea valabilității certificatelor la 9 luni.

Ministrul afirmă deci că scopul viitorului act normativ este încurajarea vaccinării, deși e mai greu de înțeles cum anume va fi stimulată astfel vaccinarea cu primele două doze în cazul persoanelor cu cea mai multă nevoie de ele, adică vârstnicii (care oricum nu se înghesuiau nici până acum la mall sau la restaurante) și vulnerabilii care nici acum nu știu că au tocmai „comorbiditățile” ce îi expun la forme grave de Covid. Nu e clar nici de ce ar trebui stimulată vaccinarea cu a treia doză pentru cei foarte tineri și sănătoși sau pentru copiii de peste 12 ani, mai ales în cazul celor ce au trecut prin boală cu mai mult de 6 luni în urmă, uneori chiar și de mai multe ori, și au deja și o doză sau două de vaccin.

Presupunând însă că scopul benefic al măsurii va fi atins, adică un număr mai mare de cetățeni vulnerabili își vor salva viața pentru că vor merge să-și facă doza a treia până la 1 februarie, problema cu declarația ministrului este că se întemeiază pe o minciună. Nu există nicio directivă europeană care să impună adoptarea în legislația internă a unui certificat cu valabilitate de cel mult 9 luni pentru accesul la meciuri, restaurante, concerte, magazine, instituții ale statului, transport public sau locul de muncă pentru cei care au numai două doze de vaccin.

Pe site-ul Comisiei Europene, în textul „Noi propuneri referitoare la valabilitatea certificatului digital al UE privind COVID și la coordonarea călătoriilor sigure în UE” se amintește că la 21 decembrie, CE a stabilit „o perioadă de acceptare obligatorie de 9 luni (exact 270 de zile) a certificatelor de vaccinare pentru călătoriile în interiorul UE”, cu începere de la 1 februarie 2022. După ce detaliază pe larg prevederile referitoare la libertatea de mișcare și restricțiile de călătorie, textul adaugă la final și că „statele membre pot utiliza certificatele privind Covid și în scopuri pur interne, cum ar fi accesul la evenimente, dar acest lucru nu este reglementat la nivelul UE”.

Există deci o diferență limpede între obligația statelor de a introduce un certificat cu valabilitate de cel mult 9 luni pentru călătoriile între țări și opțiunea statelor de a folosi sau nu certificatul și în scopuri interne. E adevărat că, din rațiuni practice, statele care au adoptat certificatul pentru uz intern au început pe rând să tindă spre aceeași valabilitate și pentru el, adică să o scurteze pe cea inițială de un an (cum știm, pe toate certificatele de vaccinare emise după două doze apare în continuare ca termen 30 iunie 2022, adică un an de la 1 iulie 2021, când UE a adoptat oficial acest document). Primele care au făcut asta au fost Austria, Cehia, Italia, Țările de Jos, Letonia, Grecia, Irlanda, Elveția, Islanda.

De aici încolo însă încep chichițele și asimetriile, pentru că dacă CE a precizat în comunicatul de presă din 21 decembrie că atunci când e vorba de certificatul pentru călătorie, „statele membre nu sunt în măsură să prevadă o perioadă de acceptare mai scurtă sau mai lungă (de 9 luni)”, precizarea nu vizează explicit și certificatele de uz intern. Așa se face că Grecia a decis deja ca valabilitatea certificatelor pentru uzul intern să fie scurtată la 7 luni, Austria și Italia – la 6 luni, Franța – la 4 luni, Malta – la 3 luni.

Temeiul scurtării stă în așa-numitul „regulament delegat privind valabilitatea certificatelor de vaccinare”, unul din documentele adoptate de CE la 21 decembrie. În textul respectiv scrie că „doza a treia ar putea crește protecția față de varianta Omicron, cu un impact în populație estimat să fie mai mare dacă doza este administrată la un interval scurt pentru majoritatea populației adulte”, adăugând că „potrivit Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor – ECDC, datele actuale susțin administrarea sigură și eficientă a dozei a treia chiar la 3 luni de la încheierea seriei primare de vaccinare”. Nu apare nicio obligație aici ca statele să impună doza a treia la 3 luni, dar se înțelege că sunt libere să aleagă orice interval mai scurt de 9 luni dacă au nevoie să fixeze un termen de valabilitate pentru certificatul de uz intern.

Dar ce se va întâmpla după doza a treia? La 21 decembrie, CE conchisese că „până în prezent nu există studii care să abordeze în mod specific eficacitatea dozei de rapel în ceea ce privește transmiterea Covid-19”, așa încât n-a recomandat nicio valabilitate anume certificate după a treia doză. Între timp, cum am văzut mai sus, Austria și Malta au redus valabilitatea certificatului după două doze la 7 luni, respectiv 3 luni, însă au anunțat că după a treia doză certificatul va fi valabil timp de 9 luni. Asta deocamdată, pentru că dacă se uită la dovezile apărute în țări ca Israel sau Marea Britanie, după care capacitatea dozei a treia de a preveni cazurile simptomatice scade după 10 săptămâni spre 45%, iar doza a patra nu e suficientă ca să protejeze de infectarea cu Omicron, orice guvern poate decide să scurteze și mai mult intervalele, să multiplice sau să mărească dozele, chinuind populația la infinit.

Avem deci și explicația pentru faptul că ministrul Rafila nu s-a agitat prea tare pe tema legii certificatelor de vaccinare. Nu s-a agitat fiindcă știa că nu e nevoie de tot efortul politic de a trece o asemenea lege prin parlament, de vreme ce oricând poate invoca argumentul clasic „ne obligă UE” pentru a promova orice normă nouă de vaccinare. Și dacă am acceptat că o recomandare a CE este de fapt o directivă și un „mecanism european pe care trebuie să-l respectăm”, atunci probabil va trebui până la urmă să ajungem și la ceea ce a zis șefa CE la începutul lunii decembrie, anume la o discuție despre „cum putem încuraja și eventual cum putem gândi măsura obligativității vaccinării în UE”.

În practică, aceasta poate însemna absolut orice decide peste noapte un politician mânat de dorința de a-și arăta mușchii, de a se răzbuna pe nevaccinați sau poate de a se arăta mai zelos față de șefii UE, în speranța că țara sa va fi mai bine văzută la împărțirea fondurilor europene sau cu alte ocazii. Am putea astfel să devenim și noi ca Austria, unde tocmai s-a aprobat vaccinarea obligatorie pentru toți cei cu vârste de peste 18 ani (cu greu a acceptat guvernul să renunțe la ideea de a obliga la vaccinare toată populația peste 14 ani), sub sancțiunea unor amenzi între 600 și 3.600 de euro. Sau să devenim ca Franța, unde valabilitatea certificatului scade din februarie de la 7 la 4 luni, astfel încât oricine are peste 16 ani și a făcut doza a doua în urmă cu 4 luni plus o oră va figura ca nevaccinat, adică va ajunge automat ținta mâniei lui Emmanuel Macron.

E posibil ca logica asta despre ce ar urma pentru România să fie doar logica drobului de sare? Sigur că da, mai ales că nimeni din actuala conducere a țării, cu excepția lui Florin Cîțu, nu e în favoarea înăspririi regimului de vaccinare. Ba chiar, dacă ne uităm mai sus la ce au decis alte state, vedem că Alexandru Rafila a ales de fapt cea mai permisivă variantă, îngăduind ca vaccinații cu două doze să aibă certificat valabil timp de 9 luni, în loc să opteze și el pentru 3, 4, 6 sau 7 luni și apoi să înceapă eventual cu doza a patra. Așa cum a și spus, ministrul e de acord cu oficialul Agenției Europene a Medicamentului care afirma recent că administrarea de doze din acelaşi vaccin la intervale scurte poate duce la suprastimularea sistemului imunitar, și încă inutil, ținând cont că actualul vaccin nu previne decât în mică măsură transmiterea virusului.

Numai că până acum, aproape tot ce inițial a fost prezentat ca ipotetic, opțional, recomandabil numai pentru categoriile vulnerabile sau un exces de zel al vreunui guvern mai autoritar a devenit treptat obligatoriu pentru toată populația, în tot mai multe țări și sub sancțiuni tot mai aspre. După ce Ursula von der Leyen vorbise despre vaccinarea obligatorie, Alexandru Rafila a declarat că a fost doar o părere personală a șefei CE și a adăugat că „nu trebuie să fim ipocriți și să spunem că introducem un certificat Covid care e un instrument de protejare a sănătății publice, și în spatele acestui instrument să existe un mecanism care să inducă un soi de obligativitate a vaccinării”. E corect ce a spus, dar deja e de domeniul trecutului, pentru că oricând se pot schimba din nou regulile, și nu din vreo rațiune legată de știință, ci tot pe motiv că așa e ordin de la UE.