Colterm Timişoara este în „risc iminent de faliment“. Lovitura primită de Domnic Fritz de la un coleg de partid

Compania de termoficare Colterm, din Timişoara, intrată în insolvenţă în luna octombrie 2021, riscă falimentul dacă certificatele pentru gazele cu efect de seră nu vor fi cumpărate până în 30 aprilie, atrage atenţia administratorul judiciar al companiei.

Într-o adresă transmisă Primăriei Timişoara, consorţiul „Alfa & Quantum Consulting S.P.R.L., Maestro S.P.R.L. şi Insolvein S.P.R.L.” arată că pentru perioada octombrie – decembrie 2021, de când Colterm a intrat în insolvenţă, problema certificatelor a fost rezolvată, informează Adevărul.

„CLT Colterm SA se află în imposibilitatea legală de a achiziţiona aceste certificate EUA aferente perioadei anterioare deschiderii procedurii insolvenţei 01.01.2021-25.10.2021, având în vedere că, pe perioada ulterioară deschiderii procedurii insolvenţei, se pot efectua doar plăţi ale datoriilor curente”, a transmis administratorul judiciar al Colterm. Lichidatorul cheamă Primăria Timişoara să se implice în achiziţia certificatelor pentru a fi evitată o amendă similară celei din 2021, când Colterm a fost amendată cu peste 20 de milioane de euro. „Neachiziţionarea unui număr de 153.443 certificate până cel târziu în data de 30.04.2022, va duce la aplicarea de către AFM a unor contribuţii şi penalităţi de întârziere în cuantum excesiv de mare, (…) ceea ce va conduce la riscul iminent de declanşare a procedurii de faliment a debitoarei CLT Colterm SA, al cărui acţionar unic este Municipiul Timişoara”, a mai transmis administratorul judiciar.

Inclusiv administratorul special al Colterm, Cristian Amza, fost candidat al USR la Primăria Giroc, numit administrator special al USR, susţine că Primăria Timişoara, condusă de colegul său de partid, Dominic Fritz, ar trebui să se implice, în calitate de unic acţionar al Colterm, în cumpărarea certificatelor pentru emisiile de gaze cu efect de seră.

„Pentru cantitatea aferentă perioadei de când Colterm a intrat în insolvenţă am reuşit să achiziţionăm certificatele aferente. Aşa cum am precizat într-o adresă transmisă primăriei, în calitate de asociat unic, Primăria Timişoara ar trebui să identifice o cale legală de cumpăra aceste certificate în numele Colterm pentru perioada 1 ianuarie – 26.10.2021”, a declarat Cristian Amza. Primarul Dominic Fritz a spus în permanenţă că datoria cumpărării certificatelor îi revine companiei şi primăria nu poate cumpăra certificatele pentru Colterm. Dominic Fritz a anunţat pentru vineri, 29 aprilie, de la ora 10.00, o conferinţă de presă pe acest subiect.