Codul fiscal a fost MODIFICAT: cum se calculează impozitarea

Plenul Senatului a adoptat, miercuri, o propunere legislativă privind modificarea Codul fiscal, care prevede că impozitarea câştigurilor obţinute din transferul titlurilor de valoare se va face diferenţiat, 1% pentru cele deţinute mai mult de 1 an şi 3% dacă titlurile sunt deţinute mai puţin de un an.

Au fost înregistrate 118 voturi „pentru”, unul contra şi o abţinere.

„Soluţiile legislative propuse au în vedere crearea unui mediu fiscal care să încurajeze atragerea şi implicarea investitorilor individuali pe piaţa bursieră românească. Iniţiativa legislativă propune implementarea unui sistem de impozitare la sursă pentru investitorii individuali, prin aplicarea unui impozit de 1% pe câştigul din transferul titlurilor de valoare deţinute mai mult de 1 an şi 3% pe câştigul din transferul titlurilor de valoare deţinute mai puţin de un an, fără ca pierderile să mai fie compensate sau declarate. Se încurajează, astfel, deţinerile pe termen mediu şi lung, ceea ce asigură companiilor listate investiţii mai predictibile şi mai durabile. Suplimentar, implementarea acestui sistem de impozitare implică şi anularea creditelor fiscale acumulate pe baza pierderilor înregistrate în anii precedenţi”, se arată în expunerea de motive, informează Agerpres.

Propunerea legislativă, inițiată de un grup de parlamentari PSD, PNL, USR PLUS şi UDMR, va fi dezbătută de Camera Deputaților, for decizional în acest caz.