Claudiu Târziu, președinte CNC AUR: „Noi suntem și vom rămâne aliați doar cu românii!”

Președintele Consiliului Național de Conducere al AUR, senatorul Claudiu Târziu, a declarat la Reșița, în cadrul evenimentului de lansare a programului de guvernare AUR în 15 puncte intitulat „Reconstruim România”, că după 33 de ani de batjocură, de jaf național, de umilințe interne și externe, trebuie să spunem STOP deconstrucției României și să dăm startul pentru reconstrucția României.

„Partidele vechi au venit, au propus doar în campania electorală, sub formă de program, un set de sloganuri și de promisiuni fără acoperire, după care au făcut ce au știut mai bine: au jefuit țara și și-au bătut joc de noi toți.

Astăzi, noi venim cu sinceritate în fața românilor să îi întrebăm ce cred despre ce am gândit noi pentru România. De ce? Pentru că noi, așa cum am promis din momentul în care am luat naștere ca partid, ne vom lua întotdeauna ca parteneri românii. Noi suntem și vom rămâne aliați, întotdeauna, doar cu românii!”, a spus liderul senatorilor AUR.

Claudiu Târziu a afirmat că „după 33 de ani de deconstrucție avem nevoie de cel puțin 10 ani de reconstrucție pentru a pune țara aceasta pe făgașul de dezvoltare pe care îl merită”.

„Cum vom face această trecere de la deconstrucție la reconstrucție? Avem 150 de măsuri împărțite pe 15 direcții de acțiune guvernamentală considerate de noi vitale. Ele sunt nu doar bune ca idee, ci și posibile de înfăptuit. Noi, AUR, știm cum trebuie făcut, vrem să facem ce trebuie făcut și putem să o facem cu ajutorul românilor, cu votul acestora, cu implicarea lor. (…)

Ce vrem cu programul de guvernare AUR? Vrem lege și ordine. Legea să fie egală pentru toți, ordinea să fie pusă în toate domeniile de activitate ale societății românești. Vrem prosperitate pentru toți. Noi nu suntem stânga, noi nu pretindem că împărțim sărăcia și nu credem că asta este soluția. Noi vrem să îi aducem pe toți românii la prosperitate. De asemenea, vrem unitate între toți românii, oriunde s-ar afla ei. Și vrem demnitate! Vrem demnitate în țară și vrem demnitate afară. Vrem să fim tratați cu demnitate de către cei care sunt puși în fruntea treburilor țării și vrem ca românii și România să fie tratați cu demnitate în afara granițelor”, a precizat senatorul AUR.

Acesta a mai spus că AUR „vizează taxarea redusă pe muncă. Munca în România este prea mult impozitată. Mai mult de jumătate din ceea ce noi producem prin activitatea noastră zilnică ne este luat de către stat. Noi vrem să reducem la jumătate această taxare pe muncă. Vrem o taxare corectă a afacerilor. De ce? Pentru ca toți competitorii din piață să aibă o șansă, și competitorii români. Vrem, prin această taxare corectă, să îi ajutăm pe investitorii români să le fie mai ușoară viața și vrem ca multinaționalele să plătească, în mod corect, impozitul pe profit, pe profitul pe care îl fac în România. Reducem birocrația prin reforma administrativă, prin digitalizarea serviciilor publice, prin eficientizarea muncii la stat. Educația o vom racorda la piața muncii. Vrem dreptate pentru România și dreptate pentru români, de aceea vom reforma radical sistemul de justiție”.

Potrivit lui Claudiu Târziu, AUR vrea să schimbe cu adevărat paradigma vieții sociale și politice în România. „Până acum, noi, poporul, am fost tratați prost de către politicieni, care văzându-se în fruntea bucatelor, văzându-se cu mâna pe pârghiile de putere, au crezut că sunt stăpânii noștri. Și s-au purtat ca atare. Noi trebuie să arătăm că a face politică este a sluji! Politicianul trebuie să fie în slujba cetățeanului și nu invers”.

Președintele Consiliului Național de Conducere al AUR a conchis că trebuie să conștientizăm toți șansa de care ne bucurăm astăzi. „Vedeți foarte bine că AUR crește constant în sondajele de opinie și, dincolo de sondajele de opinie care sunt prezentate în mod tendențios și mincinos cel mai adesea, crește în simpatia populară. Eu nu am nevoie de un sondaj de opinie ca să știu că sunt tot mai mulți români care își leagă ultimele speranțe de AUR. Nu am nevoie de niciun fel de cercetare sociologică pentru a simți dragostea cu care ne înconjurați, încrederea de care beneficiem din partea românilor. Și nu avem decât să onorăm și să răspundem cu încredere la încredere”.

Evenimentele de prezentare a programului de guvernare AUR vor continua în perioada următoare în toate județele din țară, dar și în comunitățile de români din străinătate. Ne dorim să aflăm de la români părerea lor cu privire la propunerile AUR, dar și să îmbunătățim documentul „Reconstruim România: Programul de Guvernare AUR în 15 puncte” prin propunerile și observațiile pe care ni le transmit, atât în cadrul evenimentelor publice, cât și pe site-ul https://programaur.ro/.