Ciucă și Ciolacu păstrează subvenția de 50 de bani doar pentru motorină

Coaliţia de guvernare ia în calcul să prelungească subvenţionarea preţului doar pentru motorină, nu şi pentru benzină, însă nu este cert dacă va fi menţinut cuantumul de 50 de bani al subvenţiei, afirmă surse politice.

Argumentul invocat pentru a nu mai subvenţiona preţul benzinei este acela că în acest caz preţul oricum a scăzut.

Conform surselor citate, în cazul motorinei, subvenţia ar putea fi acordată în continuare.

Liderii coaliţiei discută însă dacă valoarea subvenţiei va fi menţinută la 50 de bani.

Ministrul Energiei Virgil Popescu a declarat miercuri că nu consideră că preţul la motorină va depăşi 9 lei/litru în perioada următoare, deşi cotaţia motorinei a crescut uşor, comparativ cu cea din urmă cu 10 zile. Referitor la măsura luată de Guvern şi anume reducerea de 50 de bani a preţului de la pompă, care expiră la finalul lunii septembrie, liberalul a precizat că se va discuta în coaliţie şi în Guvern ce se va întâmpla de la 1 octombrie, iar decizia va fi anunţată ulterior.

Premierul Nicolae Ciucă a declarat că la finalul lunii septembrie va fi realizată evaluarea completă a măsurii de compensare a preţului la carburanţi cu 50 de bani.

Benzina standard a coborât sub pragul de 7 lei pe litru în toate staţiile din capitală în urma deciziei Lukoil, MOL şi Rompetrol de a prelua exemplul liderului pieţei, OMV Petrom, de sâmbătă şi de a reduce în acest weekend preţul carburanţilor cu 15 bani/l. În prezent, cea mai scumpă benzină poate fi achiziţionată cu 6,98 lei/l în câteva staţii OMV, MOL şi Rompetrol, iar cea mai ieftină poate fi cumpărată cu 6,83 lei/l într-o staţie Petrom şi 3 staţii Lukoil, situate în zona Bucureştii Noi/Chitila.