Ciucă: Nu suntem în riscul de a rămâne fără gaz. Din toamnă vom putea folosi gaz lichefiat american

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, duminică, la Digi24, că România nu este în riscul de a rămâne fără gaz șică avem ca prim obiectiv deschiderea interconectorului dintre Grecia și Bulgaria, astfel că din toamnă vom putea folosi gaz lichefiat american. Despre Legea offshore, șeful Executivului a spus că liderii coaliției și-au asumat ca în perioada următoare să intre în Parlament.

”Nu suntem în riscul de a rămâne fără gaz. România importă aproximativ 20% din necesarul de gaz, am avut întâlniri și discuții cu premierii țărilor din regiune, cel al Greciei, al Bulgariei, la telefon. (..) Suntem în legătură și avem ca prim obiectiv deschiderea interconectorului dintre Grecia și Bulgaria, se va întâmpla în luna iunie”, a spus premierul, afirmând că se dorește ca în toamnă sa la finalul anului, să avem gaz injectat prin acest interconector și vom putea folosi gaz lichefiat injectat prin terminalul de la Alexandroupoli”.

Întrebat dacă România va reuși să folosească gaz lichefiat american, premierul a răspuns: ”Sigur că da, în toamnă, sau cel mai târziu la sfârșitul acestui an”.

Despre momentul când România va putea extrage gaz din Marea Neagră, premierul a amintit că angajamentul pe care liderii coaliției și l-au asumat este ca, în perioada următoare, legea offshore să intre în Parlament, și a precizat că ”nu este vorba de mai muilt de o lună, maxim două”.

Șeful Executivului a confirmat că discuțiile, la acest moment, pe legea offshore, este cu 60% din venituri către statul român, 40% către celelalte părți: ”Este win-win. (..) Cifrele sunt cele pe care le-ați spus dumneavoastră”, a adăugat el.

”Cei care trebuie să fie mulțumiți sunt cei care susțin și argumentează proiectul, nu mă pricep la energie și nu pot să spun dacă este nevoie să fiu eu mulțumit.

 » Aflați mai multe informații aici.