Ciprian Stoica(AUR) – Timişeni, ne vedem în 2 octombrie în Piața Universității! Revoluția a început la Timişoara!
Ciprian Stoica, deputat AUR, a ținut să mulțumească pentru invitația la Expoziția ‘Timișoara 15-22 Decembrie 1989’, vernisată vineri la Memorialul Revoluției din Timișoara. Deși nu a putat ajunge din cauza deplasării delegației AUR la Dublin, consilierii lui Ciprian Stoica au fost prezenți la acest eveniment emoționant.
„Vineri, 24 septembrie 2021, a fost vernisată expoziția permanentă „REVOLUȚIA DE LA TIMIȘOARA DIN 15-22 DECEMBRIE 1989”, după un concept artistic al doamnei arhitect Silvia Tripșa.
Deşi participarea mea efectivă a fost imposibilă din cauza deplasării delegației AUR la Dublin, consilierii mei au fost prezenți la eveniment!
Mulțumim pentru invitație conducerii Memorialului Revoluției!
PS: Timişeni, ne vedem în 2 octombrie în Piața Universității! Revoluția a început la Timişoara!„, a spus Ciprian Stoica pe Facebook.
Expoziția cuprinde mai multe secțiuni: „Cultul personalității lui Nicolae Ceaușescu”, „Revoluția Română din Decembrie 1989 în imagini”, „Revoluția Română din Decembrie 1989 văzută prin ochii copiilor”, „Solidari cu România”, „Cronologia Războiului Rece”, „Eliberați de frică. Timișoara, Decembrie 1989”.
Toată documentația provine din baza de date a institutului Memorialul Revoluției din Timișoara, unde funcționează Centrul Național de Documentare și Cercetare despre Revoluția Română.