Ciolacu, relaxat în legătură cu scandalul Nordis: „Dorm foarte bine, nu am nicio îngrijorare”

Premierul Marcel Ciolacu, lider al PSD, ignoră complet scandalul Nordis și susține că nu are nicio emoție în legătură cu investigațiile în desfășurare.
Premierul a fost întrebat, joi, la România TV, dacă îl îngrijorează cazul Nordis și aprofundarea cercetărilor. Răspunsul său a fost unul sfidător: „Categoric nu. M-a mai întrebat lumea, colegi, prieteni, chiar și familia – «cum îți este?». Să știți că dorm foarte bine, câte șapte-opt ore pe noapte. Singurele momente în care sunt deranjat sunt când mă sună domnul Raed Arafat sau ministrul Apărării.”
Ciolacu a încercat să minimalizeze situația, comparând-o cu o întâlnire ocazională cu o persoană care ulterior ajunge să încalce legea: „Dacă v-ați văzut cu cineva la o berărie acum cinci ani și apoi acea persoană face ceva ilegal, ce vină aveți dumneavoastră?”
Deși cazul Nordis a stârnit interes și a creat emoție, Ciolacu insistă că pentru el este „un subiect depășit” și că „nu are nici cea mai mică problemă sau emoție.” Astfel, în loc să ofere explicații clare sau să manifeste vreo urmă de responsabilitate, premierul a preferat să trateze cu indiferență o situație care ridică semne de întrebare în rândul opiniei publice.