Ciolacu afirmă că are discuţii cu ALDE şi Pro România pentru o alianţă la alegerile locale

2020-06-08 23:04:11Nr afisări

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat, luni seara, că are discuţii cu liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, şi cu cel al Pro România, Victor Ponta, în vederea încheierii unei alianţe între cele trei partide la alegerile locale.

„Am discuţii cu domnul Tăriceanu şi cu domnul Victor Ponta în acest sens şi nu numai la Bucureşti”, a precizat Ciolacu, la B1 TV.

El a reiterat că, împreună cu cei doi politicieni, a decis depunerea unei moţiuni de cenzură, menţionând, însă, că acest lucru nu se va întâmpla cât timp România se află în stare de alertă.

„Am convenit şi cu Victor Ponta şi cu Călin Popescu Tăriceanu să nu depunem o moţiune de cenzură de dragul de a depune o moţiune de cenzură şi de a răsturna acest guvern. Să avem şi un plan economic alternativ pe care să venim şi să-l prezentăm nu în ultimul rând şi preşedintelui ţării. El este decidentul când se desemnează un nou prim-ministru, conform Constituţiei”, a adăugat Marcel Ciolacu. AGERPRES/(A – autor: Cătălin Alexandru,

 » Citește tot articolul pe www.agerpres.ro