Cine sunt candidații AUR la Curtea Constituțională: Radu Ghidău și Ioan Sabău Pop

Candidații Alianței pentru Unirea Românilor pentru postul de judecător la Curtea Constituțională a României, Radu Ghidău și Ioan Sabău-Pop, reprezintă o schimbare la față pentru CCR având în vedere că până acum am avut numai candidați cu carnet de partid sau cu conexiuni dubioase la grupările pe mâna cărora a încăput țara în cei 32 de ani de democrație originală.

Candidații Alianței pentru Unirea Românilor pentru postul de judecător la Curtea Constituțională a României, Radu Ghidău și Ioan Sabău-Pop, reprezintă o schimbare la față pentru CCR având în vedere că până acum am avut numai candidați cu carnet de partid sau cu conexiuni dubioase la grupările pe mâna cărora a încăput țara în cei 32 de ani de democrație originală.

Cine este avocatul Radu Ghidău, candidat AUR pentru un post de judecător la CCR


Radu Ghidău s-a născut la 5 mai 1973, în Arad, a urmat Școala Generală 1, secția germană, iar în 1991 a absolvit Liceul Teoretic Elena Ghiba Birta, din Arad (Specialitatea Chimie-Biologie). Între 1991-1995 a urmat cursurile Facultății de Drept din cadrul Universității Vasile Goldiș din Arad, fiind licențiat în Drept al Universității Babeș-Bolyai din Cluj, Facultatea de Drept. Este doctor în drept, al Universității Babeș-Bolyai din Cluj, specialitatea Istoria Dreptului Românesc, coordonatorul de doctorat fiind Prof. Univ. Dr. Docent Vladimir Hanga. Deține mai multe specializări post-universitare: Management Competitiv, Open University-CODECS, bursier al Fundației Hans Seidel, Germania (1995-1996); Harvard University, J.F. Kennedy School of Government, bursier al Fundației Socrate Kokkalis, Grecia (1999).

Radu Ghidău


Și-a început cariera profesională ca avocat în Baroul Arad, în 1996 (suspendat din avocatură pe durata mandatului parlamentar și a mandatului de vicepreședinte al AVAS iulie-noiembrie 2012) și ca preparator universitar la Catedra de Drept privat a Universității Vasile Goldiș din Arad, materia drept roman, a Prof. Univ. Dr. Docent Vladimir Hanga. După mandatul parlamentar (1996-2000), își încheie studiile doctorale, revenind la catedră în 2003, la Universitatea Aurel Vlaicu din Arad, ocupând funcția de lector universitar, în cadrul Facultății de Științe Umaniste și sociale, specialitatea Administrație publică (2003-2013), unde predă Dreptul muncii și protecției sociale și Drepturile omului. Revine în avocatură în 2005, fondând mai întâi un cabinet de avocatură, iar mai apoi o societate de avocatură, în București. În 2012, este numit vicepreședinte al Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), pentru o perioadă de 4 luni și 3 zile.

Actualmente, este avocat în Baroul București, conducând societatea de avocatură Ghidău & Asociații.

Avocatul Radu Ghidău a fost cel mai tânăr parlamentar român în legislatura 1996 – 2000. El a fost coleg cu Ion Rațiu, pentru că ambii au reprezentat PNȚCD Arad în calitate de deputați în acea perioadă.

Ioan Sabău-Pop – un exemplu al luptei pentru dreptul românilor la proprietate

Ioan Sabău-Pop

Ioan Sabău – Pop este unul dintre cei mai importanți specialiști în drept din România. A absolvit Facultatea de Drept a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca în 1973. După absolvirea facultății a fost judecător timp de 24 de ani, la Judecătoria Miercurea-Ciuc, Judecătoria Târgu-Mureș, Tribunalul Mureș, Curtea de Apel Târgu-Mureș.

A fost vicepreședintele Tribunalului Mureș și președinte al Secției civile în cadrul Tribunalului Mureș în perioada 1993-1995.

După aproape un sfert de secol de judecător, Ioan Sabău – Pop devine doctor în drept civil, la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, cu teza de doctorat „Modurile de dobândire a dreptului de proprietate în contextul actual al legislației românești”.

În paralel, din 1991 începe activitatea didactică. Mai întâi este Lector universitar asociat la Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Târgu-Mureș, Facultatea de Drept, susținând cursuri si seminarii la disciplinele Istoria dreptului românesc; Drept civil. Drepturile reale; Drept civil. Contracte; Drept civil. Succesiuni.

Din 1998 și până în 2002, a fost cadru didactic titular, Lector universitar, la Universitatea „Petru Maior” din Târgu-Mureș. Din 2002 este conferențiar universitar la Universitatea „Petru Maior” din Târgu – Mureș, Facultatea de Științe Economice, Juridice și Administrative.

Din 1994 este arbitru comercial la Curtea de arbitraj de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Mureș.

Din 1997 este avocat. În 2007 a devenit Master în Drept și Relații Internaționale, titlu obținut la Universitatea de Vest din Arad.

Pe lângă experiența academică, judecătorească și juridică, profesorul Ioan Sabău – Pop are și o reputație impecabilă, spre deosebire de contracandidații săi pentru un post la Curtea Constituțională a României.

Mai mult decât atât, Ioan Sabău – Pop și-a dedicat zeci de ani de viață luptei în instanță pentru recuperarea terenurilor și pădurilor care au fost retrocedate în mod fraudulos grofilor maghiari. Profesorul Sabău – Pop a obținut zeci de mii de hectare de teren, care fuseseră luate ilegal din patrimoniul statului român.

Candidații AUR sunt un exemplu de moralitate și onestitate, oameni care și-au pus întreaga viață în slujba poporului român. În comparație cu candidații USR, PNL și PSD, de numele candidaților AUR nu sunt legate subiecte controversate.

Candidatul PSD, plagiatorul Bogdan Licu


Candidatul PSD, Bogdan Licu, este cunoscut ca mason, personaj ce și-a plagiat teza de doctorat și un apropiat al fostelor regimuri care au condus România. Printre apropiații lui Bogdan Licu îl putem enumera pe fostul pușcăriaș, Sorin Blejnar, omul care colecta șpăgile în perioada regimului Băsescu. Licu și Blejnar fiind colegi și în masonerie. Bogdan Licu a reușit să scape de o decizie de plagiat prin renunțarea la titlul de doctor. Acesta ar fi copiat inclusiv din lucrarea de doctorat a candidatului USR, Cristian Danileț.

Candidatul USR: Cristian Danileț

Candidatul USR, Cristian Danileț, este cunoscut ca un personaj ce promovează politica de tip Soroș, fiind o creație a Monicăi Macovei, fostul ministru al Justiției în perioada regimului Băsescu. Danileț s-a făcut remarcat în spațiul public pentru ieșirile, uneori necontrolate, la adresa adversarilor politici ai USR. Acesta și-a creat o asociației prin care promova politicile USR, fapt ce i-a adus și suspendarea din magistratură. Având în vedere că a fost scos pe ușa din dos din magistratură, acum Cristian Danileț încearcă să intre pe ușa din față a politicii candidând pentru un post de judecător la CCR.

Cristian Danileț

Un alt candidat din partea USR este Péter Eckstein-Kovács un personaj ce emană sentimente antiromânești și promovează agenda miliardarului evreu născut în Ungaria, George Soroș.

Cadidatul UDMR: Peter Eckstein Kovacs

Peter Eckstein Kovacs, de profesie avocat, a fost membru UDMR și pentru o perioadă consilier prezidențial în mandatul președintelui Traian Băsescu. Péter Eckstein-Kovács este un personaj controversat chiar și pentru cei din UDMR deoarece susține comunitatea LGBTQ și căsătoriile între persoanele de același sex. Cei din UDMR s-au delimitat de opiniile acestuia însă maghiarii sunt uniți când vine vorba de interesele Ungariei la București.

Marșul LGBTQ din Cluj Napoca

Eckstein-Kovacs este un cunoscut militant pentru autonomia Transilvaniei precum și pentru drepturile homosexualilor, acesta fiind desemnat omul anului de comunitatea homosexualilor din România.