Cine leagă drumul expres Craiova – Piteşti de spitalul regional? – GdS

Cine leagă drumul expres Craiova – Piteşti de spitalul regional? Primul tronson al Drumului Expres (DX) Craiova – Piteşti, care pleacă din Centura de Nord a Craiovei, ar trebui să fie gata în acest an. În apropierea drumului urmează să se construiască, e drept peste şase ani după calculele Ministerului Sănătăţii, Spitalul Regional Craiova.
Autorităţile au realizat, însă, că nu există încă o bretea care să facă legătura între cele două obiective. Un drum care să lege Centura de Nord de spitalul regional şi DX12 Craiova – Piteşti nu a fost luat până acum în calcul, iar primul pas l-a făcut Consiliul Judeţean (CJ) Dolj.
Preşedintele CJ Dolj, Cosmin Vasile, a anunţat, joi, că a fost demarată procedura de elaborare a studiului de fezabilitate pentru un drum de 3 kilometri care să facă legătura între drumul expres şi Spitalul Regional Craiova. „Demersurile pentru realizarea noului drum județean care va deservi viitorul spital regional sunt în plină desfășurare. Procedura de atribuire prin licitație a contractului de elaborare a studiului de fezabilitate pentru acest obiectiv a fost inițiată, iar documentația a fost încărcată în Sistemul Electronic de Achiziții Publice. Acest proiect presupune realizarea unei legături rutiere moderne, de aproximativ 3 kilometri, între centura de nord a municipiului Craiova, Spitalul Regional Craiova și drumul expres. Drumul va fi construit pe teritoriul comunei Ghercești și pe teritoriul municipiului Craiova și va asigura calea de acces către unitatea medicală“, a scris Cosmin Vasile, pe pagina sa de socializare.
SF cu bani din bugetul CJ Dolj, execuţia cu fonduri europene
Preşedintele Consiliului Judeţean a mai precizat că investiția va fi realizată din bugetul propriu al CJ Dolj, „ca parte a angajamentului pe care instituția noastră și l-a asumat, acela de a oferi tot sprijinul autorităților responsabile de construirea viitorului spital regional“. Potrivit anunţului de participare la licitaţie,

 » Aflați mai multe informații aici.