Cine este fosta purtătoare de cuvânt a Brigăzii Speciale a Jandarmeriei care a fost prinsă cu stupefiante în geantă

După procurorul pensionar care cultiva canabis ca să-și facă plăcintă și polițistul din Brașov vânzător de stupefiante, acum o angajată a Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei a fost prinsă în București cu plicuri cu un praf alb în poșetă.

Taxiul în care se afla a fost oprit, iar femeia percheziționată. Ca să scape de control, le-ar fi spus agenților că este purtător de cuvânt la departamentul pentru care lucrează. Apoi ar fi susținut că plicurile sunt ale unei prietene.

Andreea Cătălina Bumbac a fost oprită de polițiști în timp ce se întorcea de la o petrecere organizată la Palatul Bragadiru. Colegii i-au găsit în poșetă cel puțin șase plicuri cu un praf alb. Lângă avea și o hârtie rulată folosită, în general, de consumatorii de stupefiante.

Taxiul în care se afla jandarmerița a fost oprit de politiștii secției 18 pe Calea Rahovei din București în cadrul unui control de rutină. În momentul acela era însoțită de un bărbat. Încercând să scape, femeia le-ar fi spus agenților că este purtătoarea de cuvânt a Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei si că plicurile găsite ar aparține, de fapt, unei prietene, care ar fi rugat-o să le țină la ea în geantă.

Andreea Bumbac le-a spus polițiștilor că nu știe ce ar conține plicurile. Pentru că nu se afla la volan nu a fost testată antidrog si a fost lăsată să plece. Dar cazul său a ajuns în atenția polițiștilor de la crimă organizată, care au deschis un dosar penal.

Cătălin Țone, expert antidrug: „S-au găsit mai multe pliculețe cu un praf alb, se vor expertiza, probabil este cocaină, vorbim despre un drog de lux care costă 100 de euro gramul. În condițiile în care ea nu a spus adevărul în legătură cu această situație, faptul că a insinuat că i le-a pus în poșetă o prietenă, pe care sub o formă sau alta nu a nominalizat-o, dar se pare că știe cine este, ancheta se va complica pentru că acea persoană va trebui să fie audiată, să spună de unde are drogurile.”

Tânăra este absolventă a Facultății de Drept din cadrul Academiei de Poliție și era încadrată la Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei de un an de zile. În august și septembrie, a ținut locul purtătorului de cuvânt.
Această structură este folosită de procurorii DIICOT și DNA tocmai la acțiunile de anihilare a grupărilor acuzate de trafic de droguri.

Ana Maria Burchi, purtătoarea de cuvânt a Jandarmeriei Române: „La nivelul inspectoratului general al jandarmeriei române s-a dispus în regim de urgență ca o comisie de control să verifice toate aspectele legate de conduita profesională a ofițerului. De asemenea, din ordinul comenzii Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei s-a dispus începerea procedurii disciplinare prealabile. La acest moment, ofițerul beneficiază de consiliere psihologică din partea specialiștilor din cadrul unității.”

După acest incident stajenitor, femeia si-a luat concediu.

Între timp, Senatul a adoptat proiectul „Legii 2 Mai” cu 90 de voturi pentru. Este prima cameră decizională.

Dacă va fi votată și promulgată, legea dă asigurări că toți traficanții de droguri de mare risc vor face închisoare. Vorbim de traficanți de substanțe precum cocaină, heroină, ecstasy, oxicodonă sau fentanyl.

În plus, va crește pedeapsa de la 2 la 7 ani cât este în prezent la o perioadă cuprinsă între 3 și 10 ani pentru anumite infracțiuni cu droguri.

Proiectul a fost adoptat de Senat în procedură de urgență cu 90 de voturi și urmează acum să treacă și prin comisiile din Camera Deputaților. El vine în contextul accidentului din stațiunea 2 Mai, când doi tineri și-au pierdut viața, spulberați de un șofer drogat.

Numai în primele zece luni ale acestui an au fost înregistrate aproape 11 mii de dosare cu droguri, comparativ cu 8000 în aceeași perioadă a anului trecut.