Cine are dreptate? Profesoară cu dosar penal după ce a dat afară din clasă o elevă care refuza să poarte masca corespunzător

O elevă a unei şcoli gimnaziale din Slatina a fost dată afară din clasă pentru că nu purta masca de protecţie corect. Ulterior, între profesoară şi părinţii elevei a avut loc un scandal chiar în şcoală, iar reacţiile pe reţelele de socializare au fost extrem de dure, părinţii fiind îndemnaţi să recurgă chiar şi la violenţă. Mihaela Pirnă, profesor şi director la Şcoala Gimnazială Ştefan Protopopescu, a dat afară din sala de clasă o elevă de 12 ani care refuza să poarte masca de protecţie corect în timpul orelor (n.r. în aşa fel încât să acopere gura şi nasul). Tatăl fetei a făcut o postare pe reţelele sociale în care prezenta situaţia, iar cei care au reacţionat au îndemnat chiar la violenţă împotriva cadrului didactic, cu sfaturi precum “Du-te şi rupe-i capul” sau “la întâmplarea asta chiar merge să îi urmăreşti până acasă să le faci o vizită după ce se termină programul, că nu se mai poate”, potrivit dcnews. 

Iată postarea: 

„Oare există un temei legal sau articol de lege care prevede să dai afară de la ora de curs un elev de 12 ani şi să-l lasi plângând pe hol lângă gardian pentru că avea masca de protecţie sub nas ?? Şi asta din cauză că poartă ochelari de vedere şi nu o poate „poziţiona” deasupra nasului????“, a scris părintele. 

“Masca este obligatorie nu pentru că vreau eu, ci pentru că este obligatorie”
„La mine la oră am chemat-o lângă mine şi i-am arătat cum se pune corect masca. A plecat de lângă mine şi cum a ajuns în bancă şi-a tras din nou masca în dreptul buzelor. Şi i-am spus aşa: masca este obligatorie nu pentru că vreau eu, ci pentru că este obligatorie. Nu ai voie să intri în instituţie fără mască,

 » Aflați mai multe informații aici.