CHIRIILE din Constanța, la fel de MARI și în PANDEMIE

La Constanța, chiar și în pandemie, chiriile s-au menținut la fel de ridicate ca în orice altă perioadă obișnuită, cu prețuri cuprinse între 170, chiar 200 de euro și 300, 350 de euro pe lună, în funcție de confortul oferit și de zona în care este situat imobilul. Nici măcar trecerea învățământului în mediul online nu i-a făcut pe proprietarii de apartamente să mai scadă din prețuri.

Chirii mari, apartamente goale

În ultimul an, și sectorul închirierilor imobiliare a avut de suferit. Cum învățământul a trecut în mediul online, iar elevii și studenții și-au putut face treaba de acasă, cum a existat un val de concedieri masive, iată că nici închirierile de apartamente și garsoniere la malul mării nu au mai fost la mare căutare. Cu toate acestea, prețurile chiriilor au rămas la fel de mari, nefiind accesibile oricărui buzunar. În funcție de luxul oferit și de zona în care se situează imobilul, prețurile variază, putând depăși și 350-400 de euro pe lună.

Oferte multe, cereri puține

De exemplu, o garsonieră mobilată și utilată complet, situată în Tomis Nord, poate fi închiriată cu 200 de euro pe lună. Și în zona City Park Mall, o garsoniera poate fi închiriată la același preț. Pe de altă parte, prețuri ceva mai piperate sunt în Tomis Plus, acolo unde o garsoniera de 40 de metri pătrați, cu terasă și parcare proprie, poate fi închiriată cu 250 de euro. Nici măcar în Poarta 6, prețurile chiriilor nu sunt mai mici.

O garsonieră în această zonă poate fi închiriată cu 190 de euro pe lună. Însă, pentru cei mai pretențioși care își doresc confort maxim, un apartament cu centrală proprie, mobilat și utilat complet, situat în zona Icil, poate fi închiriat și la 300 de euro pe lună, iar la Delfinariu, numai o cameră din incinta unei vile poate fi închiriată cu prețul de 170 de euro pe lună. Cereri să fie, căci despre oferte… nu se găsesc pentru toate buzunarele.

Diana MAXIMIUC