China exportă marfă la un nivel record în Rusia: creștere de peste 150% față de anul trecut (Bloomberg)

Exporturile Chinei către Rusia au atins un record în aprilie, cu 153% față de anul precedent, ajungând la 9,6 miliarde de dolari, transmite Bloomberg.

Administrația Generală a Vămilor din China arată că cifra de afaceri a comerțului bilateral dintre China și Rusia în primul trimestru al acestui an a ajuns la 53,84 miliarde de dolari, cu 38,7% mai mult decât în aceeași perioadă din 2022.

Comerțul exterior global al Chinei a scăzut cu 2,9%, la 1.430 de miliarde de dolari, în timp ce comerțul cu Statele Unite a scăzut cu 13,1%, la 161,59 miliarde de dolari. Acest lucru înseamnă că schimburile comerciale ale Chinei cu Rusia sunt echivalente cu aproximativ 30% din schimburile comerciale ale Chinei cu Statele Unite, dar în creștere, în timp ce ponderea cu SUA este în scădere.

Song Kui, președintele Institutului de cercetare a economiei regionale contemporane China-Rusia, citat de publicația chineză de stat Global Times, a declarat: „Ritmul puternic de creștere se încadrează în așteptările pieței, deoarece liderii de vârf ai celor două țări au clarificat direcția cooperării bilaterale. Cooperarea economică pragmatică a devenit o tendință de neoprit.”