China cere CPI, înaintea vizitei lui Xi Jinping în Rusia, să evite ”standardele duble”, după emiterea unui mandat de arestare pe numele lui Putin, pe care-l acuză de crime de război în Ucraina

China cere luni Curţii Penale Internaţionale să evite ”standardele duble”, după ce CPI a emis un mandat de arestare pe numele preşedintelui rus Vladimir Putin, pe care-l acuză de crime de război, relatează AFP, citată de News.ro.

Preşedintele rus este acuzat de CPI, cu sediul la Haga, în Olanda, de crime de război privind ”deportarea ilegală” a unor copii ucraineni, în cadrul conflictului dintre Moscova şi Kiev.

Această reacţie chineză intervine cu doar câteva ore înaintea începerii unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping în Rusia – prima din ultimii patru ani -, în care urmează să fie primit de către liderul de la Kremlin.

”Curtea Penală Internaţională trebuie să adopte o poziţie obiectivă şi imparţială, să respecte imunitatea jurisdicţiei şefilor de stat în virtutea dreptului internaţional”, îndeamnă în faţa presei un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Wang Wenbin, răspunzând unei întrebări pe această temă.

Curtea trebuie ”să evite politizarea şi politica standardelor duble”, a subliniat el în faţa presei, referindu-se la alte intervanţii militare care nu au condus la emiterea unor mandate de arestare pe numele unor şefi de stat.

Wang Wenbin era întrebat despre oportunitatea confirmării vizitei de stat a lui Xi Jinping în Rusia, în pofida emiterii acestui mandat de arestare a lui Vladimir Putin.

”Cele două părţi (…) vor practica un veritabil multilaterialism, promovarea democraţiei în relaţiile internaţionale, construirea unei lumi multipolare, îmbunătăţirea guvernanţei mondiale şi contribuirea la dezvoltarea şi progresul lumii”, a răspuns el.

”China îşi va menţine poziţia obiectivă şi dreaptă cu privire la criza ucraineană şi va juca un rol constructiv în promovarea negocierilor de pace”, a dat el asigurări.

China nu a condamnat în mod oficial invazia rusă şi critică Statele Unite cu privire la livrarea de armament Ucrainei, iar NATO din cauză că nu a luat în calcul îngrijorările ruse în domeniul securităţii.

Beijingul îndeamnă la dialog şi la respectarea integrităţii teritoriale a tuturor ţărilor, inclusiv a Ucrainei.