Cezar Irimia (FABC): Cancerul nu trebuie să mai fie perceput ca o sentinţă la moarte, ci ca o boală cronică tratabilă
Preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România (FABC), Cezar Irimia, a declarat, miercuri, la lansarea Planului naţional de combatere a cancerului, că această boală nu mai trebuie percepută ca o “sentinţă la moarte”, ci ca o boală cronică tratabilă.
“Cancerul nu este doar o maladie care afectează pacienţii şi familia acestora, ci este o boală ce împovărează întreaga societate. Pentru a câştiga lupta cu această boală este nevoie de angrenarea tuturor forţelor din societate, de la membri ai familiei până la angajatori, de la comunitatea locală la autorităţile centrale. De data aceasta s-a demonstrat că celula malignă nu are culoare politică. (…) Ne punem încrederea că prin atingerea obiectivelor acestui plan vom avea mai puţine cazuri de cancer, va creşte supravieţuirea şi calitatea vieţii celor afectaţi de această boală şi nu în ultimul rând aceasta va crea eficienţe pentru sistemul nostru de sănătate şi societate în ansamblu. Cu toţii ştim însă că un plan, oricât de bun ar fi el, nu înseamnă nimic dacă în spatele lui nu sunt alocate resursele financiare necesare, resursa umană şi expertiza tehnică necesară pentru implementarea acestuia. (…) În ultimii doi ani, pe fondul pandemiei, viaţa pacienţilor cu cancer a stat mai mult decât de obicei în mâinile corpului medical care a făcut posibilă continuarea tratamentului în condiţii de siguranţă. (…) Pe baza lecţiilor învăţate în pandemie, acest plan sperăm că va pregăti mai bine sistemul de sănătate pentru a răspunde nevoilor în creştere ale cetăţenilor români în ceea ce priveşte accesul la servicii de diagnostic şi tratament. (…) Cancerul nu trebuie să mai fie perceput ca o sentinţă la moarte, cancerul trebuie să fie o boală cronică tratabilă şi să nu mai fie o povară pentru noi, românii”, a spus Cezar Irimia, la Palatul Cotroceni.
El a subliniat că cele mai importante măsuri din acest plan ţin de screening,
» Aflați mai multe informații aici.