Cercetătorii pregătesc avioane 100% ecologice. Ce combustibil vor folosi
Cercetătorii britanici dezvoltă o tehnologie care va permite construirea unor avioane care nu vor emite deloc gaze toxice.
Avioanele viitorului, care nu vor polua atmosfera, ar putea deveni realitate peste doar câțiva ani. Un proiect realizat de experți de la compania Reaction Engines din Oxford și UK Science and Technology Facilities Council prevede înlocuirea kerosenului cu un combustibil nepoluant: amoniacul.
Spre deosebire de kerosen, care este folosit în prezent pentru alimentarea avioanelor, amoniacul este mai puțin inflamabil, iar atunci când arde nu eliberează dioxid de carbon, gaz cu efect de seră, care contribuie la încălzirea climei.
Amoniacul, asemeni combustibilului clasic, poate fi stocat în rezervoare, dar este mai puțin periculos, pentru că nu este la fel de inflamabil. El arde numai dacă este amestecat cu hidrogen, gaz care poate fi eliminat chiar din amoniac, în contact cu căldura.
Astfel, cercetătorii propun folosirea căldurii pentru a încălzi combustibilul și separarea amoniacului în hidrogen și azot. Apoi, acest amestec se poate aprinde, pentru a porni motoarele avionului, iar singurii produși care vor fi eliminați în atmosferă vor fi azotul și vaporii de apă.
Un alt mare avantaj al noii tehnologii este că permite refolosirea sub formă de combustibil a propriilor emisii (în acest caz, hidrogenul).
Din fericire, nu va fi nevoie de construirea unui nou tip de avion, pentru că actuala flotă poate fi relativ ușor modificată pentru a putea funcționa cu noul combustibil.
Amoniacul eliberează însă mai puțină energie, prin urmare avioanele care vor folosi acest combustibil nu vor putea zbura pe distanțe foarte mari.
În prezent, amoniacul este extras din gaz metan, dar pe viitor ar putea fi obținut și din apă, prin electroliză, scrie Daily Mail.
Inventatorii noului combustibil caută acum finanțare pentru a putea realiza o demonstrație la scară redusă, ca să arate cum funcționează motorul unui avion alimentat de amoniac.
Urmărește emisiunile tale preferate pe ProTv Plus: