Centura uşoară – câte două benzi pe sens. Mai ușor de ajuns de la Metro în Nicolina
De remarcat că acest important proiect a fost resuscitat acum, după ce timp de 11 ani a stat efectiv uitat în sertarele Guvernului. Traseul are 8,2 km în total, de la rondul Uricani, pe actuala Centură, pe strada Cicoarei, până la şos. Nicolina, lângă OMV. Mai mult de jumătate din traseu (5 km), de la Uricani până în Cicoarei, în dreptul viitorului nou pod peste Bahlui (strada Strămoşilor, capăt bd. Dacia), noua şosea ar urma să aibă patru benzi.
Lucrările la varianta de trafic uşor a centurii ocolitoare, pe traseul Uricani – Cicoarei – Nicolina (zona Lidl), ar putea începe în prima parte a anului viitor. Estimarea ţine cont de faptul că, ieri, a fost lansată licitaţia pentru proiectarea lucrărilor. Aceasta fusese anunţată anterior, într-o conferinţă de presă a liderului liberal Costel Alexe, care a prezentat-o ca pe un punct important în campania sa electorală.
Centura „uşoară” este o alternativă viabilă la drumul european, în contextul în care lucrările vor cuprinde şi modernizarea străzilor Cicoarei şi Arhitect Ioan Berindei până la intersecţia cu şoş. Nicolina. În total, 8,2 km de la rondul Uricani, de pe actuala Centură, şi până în zona Crucii lui Ferenţ, vizavi de OMV Nicolina. Proiectul a fost resuscitat după 11 ani în care a stat efectiv în sertarele guvernamentale.
Şeful DRDP: Poate fi finalizată în 3 luni
Proiectul iniţial prevedea ca varianta de trafic uşor să aibă câte o bandă pe sens. Odată cu reviziuirea documentaţiei, tronsonul Uricani – Cicoarei (5 km) va fi proiectat cu două benzi pe fiecare sens, conform cerinţelor Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP). Mai departe, centura se suprapune cu str. Cicoarei şi str. Arh. Ioan Berindei, artere de circulaţie care vor fi modernizate în cadrul aceluaişi proiect. De asemenea, centura prevede şi un drum de legătură spre Dacia, cu un pod peste Bahlui, în zona Strămoşilor. Cu toate că în documentaţia de atribuire durata de execuţie este stabilită la 12 luni, şefii DRDP spun că proiectul va fi gata mult mai repede. „Lucrarea are un grad redus de complexitate, podul şi zidul de sprijin din Cicoarei sunt cele mai complexe lucrări de proiectat. Credem că proiectul poate fi finalizat în 3 luni”, a declarat ieri şeful DRDP, Dănuţ Pilă.
Traseul variantei de trafic uşor a fost stabilit în 2006 şi apoi modificat în 2009, pentru ca, timp de 11 ani, să lipsească total din planurile guvernului. Autorităţile locale şi centrale spun că întreaga lucrare va fi finanţată cu fonduri europene, indiferent cine va fi beneficiarul final: Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) prin DRDP Iaşi, Primăria Iaşi sau un parteneriat între cele trei instituţii. „Lungimea totală a variantei de trafic uşor cu traseul modificat este de 8,175 km. De asemenea, la solicitarea Consiliului Local Iaşi, a fost proiectată o penetraţie către cartierul Dacia, care se desprinde din varianta de trafic uşor la km 4^755, traversează cu un pod râul Bahlui şi debuşează în str. Strămoşilor, lungimea arterei fiind de 0,61 km”, se arată în caietul de sarcini.
Varianta de trafic uşor se desprinde din varianta de trafic greu, la intrarea în localitatea Uricani, print-o intersecţie giratorie şi se desfăşoară paralel cu râul Bahlui, la baza dealului Catolicilor. Primul sector se termină la intrarea pe str. Cicoarei şi are o lungime de 4,95 km. Celălat sector se desfăşoară pe amplasamentul str. Cicoarei (intersecţie cu Calea Galatei) şi, apoi, pe str. Arh. Ioan Berindei până la intersecţia cu str. Nicolina. Principalele obiective ale proiectului vizează degrevarea de trafic în Iaşi, scăderea emisiilor poluante din localitate, îmbunătăţirea confortului utilizatorilor, dezvoltarea socio-economic a zonelor adiacente şi îmbunătăţirea legăturile rutiere între diferitele zone ale oraşului.
Intrarea prin Păcurari va fi degrevată de trafic
Cert este că principalul avantaj al realizării proiectului constă în faptul că şoferii vor avea o alternativă viabilă de a intra în Iaşi dinspre Leţcani în afara drumului european. Pentru cei care vor să ajungă în Nicolina de la Metro, de exemplu, timpii de călătorie se vor reduce considerabil faţă de parcurgerea traseului prin Păcurari.
În ceea ce priveşte lucrările de execuţie, acestea ar putea începe în prima parte a anului viitor. „Specialiştii avansează un termen de maximum 12 luni, având în vedere că nici terenul şi nici traseul variantei de trafic uşor nu impun soluţii tehnice cu un grad mare de complexitate”, mai spun reprezentanţii DRDP.
Unele estimări optimiste sunt că varianta de trafic uşor va fi finalizată până la sfârşitul anului 2021. Acum mai bine de 10 ani, studiile comandate de CNAIR au arătat un necesar investiţional de 121 milioane lei, fără TVA, dar această sumă va fi revizuită odată cu întocmirea noului proiect. Valoarea contractului de proiectare ajunge la circa 1,5 milioane lei, fără TVA. Firmele interesate pot depune oferte până pe 6 octombrie.