Cele 8 mesaje cu care am rămas după ce am citit minuta membrilor Consiliului de Administrație al Băncii Naționale
Am putea vedea o contracție severă a economiei românești în al doilea trimestru, avertizează cei 9 corifei din Consiliul de Administrație al BNR, potrivit minutei ședinței de la finele lunii trecute. Evoluțiile negative din piața muncii s-ar putea accentua și ele din iunie, iar proiectele de legi vizând sectorul bancar sporesc incertitudinile privind funcționarea mecanismului de transmisie a politicii monetare, au mai spus membrii CA al BNR. Din minuta discuțiilor, HotNews.ro a sintetizat 8 mesaje care merită atenția noastră.
- 1. Oprirea pe scară largă a activității în numeroase sectoare economice începând cu a doua parte a lunii martie(…), fac probabilă o contracție severă a economiei românești în trimestrul II, implicând o schimbare bruscă a poziției ei ciclice, care, de la o valoare substanțial pozitivă este așteptată să cadă consistent în teritoriul negativ.
- 2. Membrii Consiliului au semnalat și incertitudinile deosebit de mari asociate evoluțiilor de pe piața muncii, care au cunoscut o deteriorare subită la mijlocul lunii martie. Numărul de contracte de muncă încetate a crescut totuși recent, iar evoluția s-ar putea accentua începând cu 1 iunie, au avertizat unii membri ai Consiliului, inclusiv în contextul restrângerii sprijinului pentru șomaj tehnic la domenii în care se vor menține restricții.
» Citește tot articolul pe www.hotnews.ro