Cel puţin zece morţi şi patruzeci de răniţi, în atacul cu rachete ruseşti asupra unui centru comercial din Kremenciuk. Peste o mie de persoane se aflau înăuntru VIDEO

Cel puţin zece persoane au fost ucise şi alte patruzeci rănite în urma atacului cu rachete ruseşti asupra centrului commercial din Kremenciuk, a declarat Dmitro Lunin, şeful administraţiei militare din regiunea Poltava. În clădire se aflau peste o mie de persoane, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski într-o înregistrare video pe contul de Telegram, relatează CNN.

Cel puţin zece persoane au fost ucise şi alte patruzeci rănite în urma atacului cu rachete ruseşti asupra centrului commercial din Kremenciuk, a declarat Dmitro Lunin, şeful administraţiei militare din regiunea Poltava.

Potrivit unui bilanţ anterior, atacul s-a soldat cu două persoane moarte şi cu alte douăzeci rănite, după cum a declarat Kirilo Timoşenko, adjunct al şefului biroului preşedintelui.

Pe contul de Telegram, alături de un videoclip, Zelenski a spus că centrul comercial ”nu prezintă niciun pericol pentru armata rusă. Fără valoare strategică. Reprezintă doar încercarea oamenilor de a trăi o viaţă normală”.

”Din neputinţă, Rusia continuă să vizeze oamenii obişnuiţi. Este zadarnic să ne aşteptăm să fie rezonabilă sau umană”, a subliniat şeful statului.

Incendiul izbucnit nu a fost stins, iar serviciile de urgenţă sunt la faţa locului, a mai spus el.

Corespondentul pentru The Economist, Oliver Carroll, afirmă că la faţa locului au loc ”scene de groază” şi precizează că un bărbat care vorbea la telefon a spus că oamenii se află în clădire, iar pereţii încep să cadă.