Cel mai nou simptom al coronavirusului, confirmat de cercetătorii din Spania și Anglia. E complet neobișnuit
Cel mai nou simptom al coronavirusului ar putea fi umflăturile din gură și de pe limbă. Experții au făcut un studiu în Spania și au aflat că un procent important al pacienților infectați cu COVID-19 dezvoltă și manifestări atipice ale bolii.
CITEȘTE ȘI: O statuie a Regelui Mihai, în centrul orașului Sinaia
Cercetătorii din Spania au examinat pacienți la un spital de campanie din Madrid. Subietul studiului au fost 666 de pacienți cu coronavirus care aveau manifestări de pneumonie ușoară și moderată.
Vârsta medie a pacienților a fost de 56 ani, iar 58% dintre ei au fost femei, relatează The Sun.
Din subiecții studiului, 46% dintre pacienți au avut o formă de manifestare cutanată, mâinile și picioarele fiind deosebit de afectate.
De asemenea, cercetătorii au descoperit că 26 la sută dintre pacienți prezentau o erupție cutanată în gură , respectiv mici umflături roșii sau albe pe limbă.
Totuși, experții au adăugat că erupțiile cutanate au fost „relativ neobișnuite”, astfel că doar 11% dintre participanți au fost afectați în acest mod.
Anterior, experții de la King’s College din Londra au declarat că erupțiile cutanate ar trebui considerate al patrulea simptom oficial al coronavirusului.
Oamenii de știință de la Colegiul Imperial din Londra conduc aplicația Covid Symptom Tracker și au observat o creștere a numărului de utilizatori care au raportat reacția neobișnuită. 9% din cei declarați pozitivi la coronavirus au avut, de asemenea, fie o erupție pe corp, fie o erupție pe degete sau de la picioare.
Cercetătorii au spus că erupțiile cutanate au fost de două ori mai frecvente la copii decât la adulți.
Conform datelor, erupțiile cutanate pot apărea înainte, în timpul sau după prezența altor simptome Covid și, uneori, după multe săptămâni.
Simptomele comune sunt tusea persistentă, o pierdere de gust și miros și o temperatură ridicată
Acum, cercetătorii au declarat că au identificat opt tipuri diferite de erupții cutanate care ar putea fi un semn potențial al Covid-19 .