Cel mai frumos cadou de Crăciun: un rinichi sănătos de la mama! „E magie”

„Este un cadou nepreţuit, e magie. Am ştiut de la bun început că există un Dumnezeu şi că voi reuşi cu mama alături”, spune bărbatul de 42 de ani căruia i s-a extirpat, anterior transplantului, un rinichi ce ajunsese la 6 kg.Bărbatul căruia i-a fost extirpat rinichiul gigant de 6 kilograme şi care a primit în loc un organ sănătos de la mama sa spune că a primit cel mai frumos cadou anul acesta de Crăciun. „Este un cadou nepreţuit, e magie. Am ştiut de la bun început că există un Dumnezeu şi că voi reuşi cu mama alături. Mi-a dat viaţă a două oară, nu a ezitat, nu a stat pe gânduri, a zis că rezolvăm ca să fie bine”, a povestit Petru Bârsan.

Bărbatul în vârstă de 42 de ani, din judeţul Suceava, a aflat că suferă de boală polichistică renală atunci când se afla în armată şi a făcut un control de rutină. Deşi a aflat acum 24 de ani de această boală, în urmă cu doi ani a început să se simtă tot mai rău şi a aflat că este nevoie de transplant. „În ultimii doi ani rinichii s-au mărit foarte tare, iar medicii mi-au zis că e cazul să facem un transplant renal. Probabil că fără transplant viaţa mea ar fi fost doar chin şi suferinţă, aş fi trecut pe lista de aşteptare, aş fi început dializa”, a completat bărbatul.

Până atunci, lucra ca şofer, însă a fost nevoit să renunţe la locul de muncă pentru că starea sa de sănătate nu îi mai permitea. Se confrunta cu dureri în abdomen, greţuri, oboseală şi disconfort general. Acum, spune că şi-ar dori să se întoarcă la viaţa dinainte şi să poată munci din nou.

Deşi mărimea rinichiului este una impresionantă –

 » Aflați mai multe informații aici.