Cel mai bun telefon din 2021 a fost deja lansat. Și costă mai puțin decât te-ai aștepta

Cel mai bun telefon din 2021 a fost deja lansat. Și costă mai puțin decât te-ai aștepta

Telefonul vine cu un design mai frumos și cu specificații mai bune, un indiciu clar în ceea ce privește funcționalitățile smartphone-urilor Android de anul viitor. Versiunea care va ajunge în Europa și pe celelalte piețe, în afară de cea asiatică, ar putea suferi unele modificări, dar deocamdată avem o perspectivă destul de clară asupra a ceea ce ar putea fi cel mai bun telefon din 2021, arată The Verge.

Modelul Mi 11 vine cu un display de 6,81 inci și cu margini mai mici decât cele ale lui Mi 10, are margini curbate și o perforație frontală pentru camera de selfie.

Un aspect foarte interesat este display-ul OLED, care vine cu o rezoluție 3200 x 1440 și cu o rată de refresh de 120Hz, detalii care au devenit indispensabile pentru flagship-urile din zilele noastre, cu toate că unii producători au omis implementarea lor pe telefoane de top. Mi 11 va avea și un senzor de amprentă încorporat sub display.

Pe partea din spate, Mi 11 vine cu schimbări ceva mai vizibile comparativ cu iterația anterioară. Modulul foto are o formă rotunjită și este format din trei camere: un senzor principal de 108MP, unul telefoto de 5MP și unul ultrawide de 13MP. Telefonul suportă și încărcare wireless rapidă la 50 de wați, iar bateria are 4.600 mAh.

Xiaomi Mi 11 este alimentat de un procesor Snapdragon 888 și vine în variante cu 8 și 12GB RAM, cu spațiu de stocare începând de la 128 până la 256GB. Mi 11 are și suport Wi-Fi 6 și este compatibil 5G.

Telefonul nu vine, însă, la pachet cu un încărcător, o măsură pe care mai mulți producători au pus-o în practică deja. În ceea ce privește prețul, Mi 11 va costa aproximativ 611 dolari și rămâne de văzut și când va ajunge pe celelalte piețe globale. 

_________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.