Cea mai mare grevă din istoria Hollywood a fost evitată în ultimul moment

O grevă a echipelor de filmare de la Hollywood, care ameninţa să paralizeze industria cinematografică americană începând de luni, a fost evitată în ultimul moment, anunță  The Guardian și Agerpres.
În opinia sa, „Este un final demn de un film de la Hollywood”, a declarat într-un comunicat publicat sâmbătă seară Matthew Loeb, preşedintele sindicatului IATSE, care reprezintă câteva zeci de mii de angajaţi din industria cinematografică hollywoodiană.
Aceşti angajaţi – cameramani, specialişti în decoruri, creatori de costume şi experţi în machiaj – ameninţau cu organizarea unei greve începând de la miezul nopţii de duminică după blocarea negocierilor privind un nou contract colectiv de muncă.
Astfel, acordul semnat în ultimul moment va trebui să fie aprobat de membrii sindicatului IATSE.
În pofida mai multor luni de discuţii, Alianţa producătorilor de cinema şi de televiziune (AMPTP) – care reprezintă studiouri precum Disney, Warner şi Netflix – refuza să accepte unele dintre revendicările formulate de membrii sindicatului IATSE.
Ce au obținut sindicatele de la Hollywood
Convenţia nou semnată propune de acum „rezolvarea unor probleme fundamentale, precum perioade de odihnă rezonabile, pauze de masă, un salariu decent pentru cei de la baza eşalonului salarial şi creşteri consecvente ale compensaţiilor acordate de către companii”, precizează comunicatul publicat de acest sindicat.
„Am înfruntat unele dintre cele mai bogate şi mai puternice companii tehnologice şi de divertisment din lume şi am obţinut un acord cu AMPTP care răspunde nevoilor membrilor noştri”, a adăugat Matthew Loeb.
AMPTP a confirmat acordul pentru postul CNN, fără să facă alte comentarii pe această temă.
Protestul acestor angajaţi din sectorul tehnic de la Hollywood a beneficiat de sprijinul unor vedete de prim rang, precum actorii Julia Louis-Dreyfus şi Samuel L. Jackson, dar şi de cel al unor personalităţi politice de stânga, precum Bernie Sanders şi Elizabeth Warren.

 » Aflați mai multe informații aici.