Ce scenarii de lucru au propus şcolile supraaglomerate din Craiova – GdS

Şcolile din Craiova sunt în zona verde. Teoretic, toţi elevii ar trebui să fie în clase, dar practic nu se poate adopta acest scenariu dacă sunt efective mari. Managerii spun că nu au spaţiu pentru a asigura distanţa fizică de un metru la efective de peste 30 de elevi. În aceste condiţii, în multe situaţii, unităţile şcolare din Craiova au propus scenariul galben. Au împărţit clasele în două grupe, dar modalităţile de lucru cu elevii sunt diferite. La unele şcoli, elevii care vor sta acasă vor avea acces live la lecţiile din clasă. La alte unităţi şcolare însă, copiii care vor sta acasă vor face teme cu suport online din partea profesorilor dacă au nelămuriri.

Una dintre unităţile şcolare cu mulţi elevi în clasă este Şcoala gimnazială „Traian” din Craiova. Această unitate are clase cu peste 35 de elevi. Managerul unităţii şcolare spune că la astfel de efective nu se poate asigura prezenţa tuturor elevilor în clasă odată.


„Deşi suntem în zona verde nu vom putea funcţiona cu toţi elevii odată în clase, pentru că avem efective mari şi nu avem spaţiu. În acest an, fiecare elev va sta singur în bancă şi între elevi va fi o distanţă de un metru. Din acest motiv am propus scenariul hibrid pentru majoritatea claselor. O săptămână vine o jumătate de clasă, o altă săptămână vine cealaltă jumătate. Lecţiile se vor transmite on-line în timp real şi pentru cei de acasă. Pentru aceasta am cumpărat 16 camere web”, a a precizat managerul Şcolii gimnaziale „Traian”, Maria Daşu.

O parte dintre profesori au refuzat să transmită lecţia live

La nivelul unităţii şcolare sunt şi profesori care refuză să transmită în timp real lecţia şi în spaţiul on-line.

„Avem şi câteva situaţii în care profesorii refuză să transmită lecţia live. Ei au optat să lucreze separat, pe platforme on-line, cu elevii care nu vin în clase. Avem şi câteva clase la care toţi elevii vor veni la şcoală. Este vorba de şase clase de la învăţământul primar, din care trei sunt pregătitoare şi celelalte trei au efective sub 20 de elevi. Vor veni de asemenea şi toţi elevii de clasa a VIII-a, care vor învăţa în laboratoare”, a mai precizat managerul Şcolii gimnaziale „Traian”, Maria Daşu.

Părinţii nu vor mai avea acces în unitatea de învăţământ. „Nu vom avea festivitate de deschidere a anului şcolar. Ne vom rezuma la un mesaj pe facebook. Elevii care vin la şcoală vor fi preluaţi de la poartă de învăţători sau de profesorii doriginţi”, a mai spus managerul Şcolii gimnaziale „Traian” din Craiova.

Şcoala Mircea Eliade va avea un spaţiu destinat exclusiv claselor pregătitoare

Şi la Şcoala gimanzială „Mircea Eliade” scenariul propus este tot cel hibrid, cu transmiterea lecţiilor în timp real şi pentru elevii de acasă.


„Părinţii au propus să mergem pe scenariul galben, cu jumătate elevi în clasă şi jumătate acasă. Elevii care vor sta acasă vor avea lecţiile transmise live pentru că dispunem de o reţea performantă. Excepţie fac deocamdată doar clasele pregătitoare. Vom stabili împreună cu părinţii ce program de funcţionare vom avea. Nu vom avea nici festivitate de deschidere. Doar se vor strânge în curtea şcolii, dar la intervale orare diferite, elevii de la pregătitoare şi cei de la clasa a V-a”, a spus Ioana Genoveva, managerul Şcolii gimnaziale „Mircea Eliade” din Craiova.

Potrivit managerului, din acest an şcolar, clasele pregătitoare de la Şcoala gimnazială „Mircea Eliade” vor avea un spaţiu distinct în fostul atelier şcolar de pe strada Mirceşti. În prezent, se lucrează la amenajarea lui.


„Spaţiul alocat de Primăria Craiova prin HCL 287 este în renovare. Primăria face investiţii acolo de la acoperiş la pardoseală, grupuri sanitare şi tot ceea este nevoie. După ce va fi gata, vom prelua acel spaţiu şi va fi destinat exclusiv claselor pregătitoare. Anual, copiii de la pregătitoare vor fi duşi acolo. După ce termină pregătitoarea, elevii vor fi mutaţi în sediul de lângă Parcul Puşkin”, a mai spus Ioana Genoveva.

Toţi elevii vor merge în sediul cunoscut


Şcoala va începe deocamdată pentru toţi elevii de la Şcoala „Mircea Eliade” din Craiova în sediul de lângă Parcul Puşkin.

„Pentru a funcţiona cu toţi elevii în sediul cunoscut, am mutat elevii din clasele a IV-a după amiaza, cu aprobarea Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj. Vom funcţiona în acest fel până va fi gata noul spaţiu alocat de Primăria Craiova, situat pe strada Mirceşti”, a mai spus managerul Ioana Genoveva.


Ca noutate pentru anul acesta, Şcoala „Mircea Eliade” din Craiova are şi un amfiteatru în aer liber din curtea şcolii, care a fost realizat cu voluntari. Acest amfiteatru va fi folosit de profesori şi elevi pentru lecţii în aer liber.

Şcoala gimnazială „Gheorghe Ţiţeica”: Elevii vor veni prin rotaţie la şcoală

Şi la Şcoala gimnazială „Gheorghe Ţiţeica” din Craiova, care are cele mai multe clase pregătotoare, se va merge pe scenariul 2, cunoscut ca şi scenariul galben. Practic, cu excepţia claselor a VIII-a şi a celor pregătitoare, elevii vor veni prin rotaţie câte o săptămână la şcoală.


„Nu putem funcţiona cu efective de 38 de elevi în clasă şi să respectăm distanţarea şi cubajul. Pentru a respecta regulile de distanţare, am propus să mergem pe scenariul 2, să împărţim clasele în două grupe şi să vină alternativ la şcoală, o grupă o săptămână, o grupă în cealaltă săptămână. Grupa care va veni în prima săptămână la şcoală, în cea de a doua săptămână, acasă, va face teme. Se va preda aceeaşi materie la ambele grupe”, a explicat Cerasela Cremene, managerul Şcolii gimnaziale „Gheorghe Ţiţeica” din Craiova.


Pentru a asigura igiena elevilor, în şcoală s-au montat 50 de dispensere cu dezinfectant şi au fost suplimentatele chiuvetele . La fiecare grup sanitar au mai pus încă două chiuvete. Tot pentru a putea respecta regulile de distanţare, şcoala a primit trei clase pentru pregătitoare, în sediul fostei Şcoli 35 din Craiova.


„Lucrările nu s-au terminat, dar sunt în linie dreaptă. S-au zugrăvit clasele, s-a pus linoleum, s-au schimbat grupurile sanitare. Se reface plafonul. Clasele vor fi dorate cu videoproiectaoare, ecran de proiecţie, tablă albă. Din ce ştim, lucrările vor fi gata la 1 octombrie. Până atunci vom funcţiona cu clasele pregătitoare, în cancelarie, în laboratorul de informatică şi în sala de sport”, a mai spus managerul, Cerasela Cremene.

Şcoala Mihai Viteazul: Clasele au 48 mp şi în noile condiţii pot intra doar 16 copii

O altă şcoală cu mulţi elevi este Şcoala gimnazială „Mihai Viteazul” din Craiova. Şi la această unitate propunerea este de a adopta scenariul galben.


„Am propus pentru funcţionare scenariul 2 (nr. scenariul galben) pentru clasele I- VII. Sunt clase cu efective numeroase, între 28 şi 35 de elevi şi nu este spaţiu suficient pentru a le asigura distanţarea. Clasele au 48 de mp şi intră maximum 16 copii, pentru a păstra condiţiile de siguranţă. Propunerea noastră înaintată spre aprobare la ISJ , DSP Dolj a fost ca fiecare clasă să fie împărţită în două grupe şi profesorii să îşi structureze materia pe două săptămâni, astfel încât să o predea prin rotaţie fiecărei grupe într-o săptămână. În săptămâna în care o grupă de elevi stă acasă, practic fac teme cu suport online din partea profesorilor, pe aplicaţiile google”, a explicat managerul şcolii, Alexandrina Năstase.

Ce măsuri au fost luate pentru elevii de clasa a VIII-a şi la step by step

Şcoala gimnazială „Mihai Viteazul” din Craiova are şi 9 clase la care se predă după altrenativa step by step şi la care vor interveni schimbări doar în privinţa mesei de la prânz.

” Nu se va mai asigura mâncare caldă în clasă. Anul acesta, din cauza noilor condiţii impuse, prin catering se poate asigura un sandviş. Nu este obligatoriu ca părinţii să opteze pentru firma de catering. Pot să le dea sandiviş de acasă, dar vor da o declaraţie pe propria răspundere, pentru că unitatea şcolară nu va mai fi răspunzătoare dacă este afectată starea de sănătate a copilului”, a explicat managerul.


Şi elevii de clasa a VIII-a vor frecventa zilnic cursurile.

„Pentru ei am decis să luăm separatoare din policarbonat, pentru că sunt mai mari şi înţeleg mai bine regulile de distanţare. Am decis să nu luăm foarte multe separatoare pentru că ele trebuie şterse de cel puţin două ori pe zi cu o soluţie care are 70% alcool şi din ce am aflat, sub acest tratament zilnic ar deveni mate. Pentru toţi elevii din şcoală asigurăm câte două măşti de bumbac pe care părinţii trebuie să le spele şi să le sterilizeze zilnic. Am luat şi 2.000 de măşti de rezervă, pentru elevii cărora li se rupe elasticul sau pentru cei cărora li se întâmplă să uite măştile acasă”, a mai explicat managerul Alexandrina Năstase. Elevii vor avea trei căi de acces în unitatea şcolară.