CCR a respins sesizările USR privind numirea de către Parlament a lui Bogdan Licu şi a Iuliei Scântei ca judecători ai Curţii Constituţionale

Curtea Constituţională a României a respins, miercuri, sesizările USR cu privire la numirea de către Parlament în funcţia de judecător al CCR a lui Bogdan Licu şi Iuliei Scântei, au declarat surse, pentru News.ro.

CCR a a avut pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri sesizare referitoare la neconstituţionalitatea Hotărârii Camerei Deputaţilor nr.36/2022 pentru numirea unui judecător la Curtea Constituţională, sesizare formulată de Grupul parlamentar al Partidului Uniunea Salvaţi România din Camera Deputaţilor şi sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea Hotărârii Senatului nr.81/2022 pentru numirea unui judecător la Curtea Constituţională, sesizare formulată de Grupul parlamentar al Partidului Uniunea Salvaţi România din Senat.

Pe 3 mai, Camera Deputaţilor a adoptat numirea prim-adjunctul procurorului general Bogdan Licu, propus de PSD, în funcţia de judecător al Curţii Constituţionale, în locul lui Valer Dorneanu. În aceeaşi zi, Senatul a votat-o pe senatoarea PNL Laura Iuliana Scântei ca judecător al CCR, pentru un mandat de 9 ani, începând cu data de 11 iunie 2022.