CCR a decis că destituirea Avocatului Poporului a fost neconstituțională. Dan Barna nu este de acord și sfidează Constituția României

Dan Barna nu este de acord cu CCR și acuză Curtea Constituțională de inconsecvență. El a precizat că așteaptă motivarea CCR cu privire la decizia de neconstituţionalitate a destituirii Avocatului Poporului, Renate Weber, pentru stabilirea strategiei de urmat în continuare.

Barna acuză CCR de inconsecvență, făcând trimitere la decizia acestui for în cazul fostului Avocat al Poporului, Gheorghe Iancu (septembrie 2011-iulie 2012).

Am văzut decizia CCR, așteptăm motivarea să vedem dacă vorbim de motive legate de elemente de procedură sau elemente de fond și în funcție de asta vom lua deciziile strategice pentru pașii următori. Am discutat și în coaliție și am spus că este necesar să așteptăm decizia CCR și avem și această corespondență cu Comisia de la Veneția unde președinții celor două Camere vor trimite un răspuns la acea scrisoare. În funcție de motivarea CCR vom decide care sunt pașii necesari și legali de făcut și spun asta într-un context de inconsecvență, pentru că acum câțiva ani, în cazul fostului Avocat al Poporului, Iancu, CCR tocmai spusese că este posibilă revocarea. Acum înțeleg că este un punct de vedere diferit. Vedem considerentele și vom lua decizia”, a spus Dan Barna