Caz șocant în Satu Mare: O învățătoare a fost ruptă în bătaie, chiar în fața școlii, de mama unui copil

O femeie de 26 de ani, din localitatea Hrip, județul Satu Mare, are dosar penal după ce a bătut-o, în fața școlii, pe învățătoarea copilului ei.


Polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Valea Vinului, județul Satu Mare, au fost sesizați, joi seara, în jurul orei 20.00, de o femeie de 59 de ani, despre faptul că ar fi fost agresată de o femeie necunoscută, în fața școlii din localitatea Hrip.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că femeia, cadru didactic al unității de învățământ respective, în timp ce se afla în fața școlii, a primit mai multe lovituri de la o altă femeie.

Ulterior producerii incidentului, agresoarea a părăsit locul faptei.

Polițiștii au identificat-o pe bătăușă, fiind vorba de o femeie de 26 de ani.

Oamenii legii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe.