Câţi BANI trebuie să ai ca să trimiţi copilul la ŞCOALĂ!

Începerea noului an şcolar se apropie cu repeziciune. Părinții și bunicii au intrat deja în febra cumpărăturilor de rechizite pentru scoală, în condițiile în care mai sunt doar două săptămâni până la începerea noului an școlar. Și, ca în fiecare an, micile și marile magazine deja s-au pregătit și au rafturile pline de oferte pentru tot ce are nevoie un copil care urmează să mergă la școală. Însă anul acesta, pe lângă rechizitele obişnuite, pe lista de cumpărături ar putea apărea un telefon smart, o tabletă sau chiar un laptop pentru ca viitorul elev să aibă acces la învăţământul online.

Cât costă rechizitele şcolare

Pentru început, orice elev are nevoie de ghiozdan care poate fi găsit la preţuri între 30 şi 350 de lei, în funcţie de preferinţele “animate” ale copilului. Penarul are și el un preț, care variază între 7-8 lei și 27-28 de lei, în funcție de ce vreți să conțină și cum să arate. De preferat să căutați un penar cu mai toate rechizitele pentru că, luate separat, vor ajunge să vă coste ceva mai mult. Caietele, cele mai simple, costă undeva la 30 de bani bucata și sunt ideale pentru cei din clasele primare, iar dacă punem câte 5 caiete pentru aceștia, ajungem să mai dăm din start încă doi lei pentru ele. Dacă optați pentru caiete personalizate pentru fiecare materie în parte, atunci acestea sunt de vreo 5-6 ori mai scumpe, ajungând ca prețul unuia să fie de cel puțin un leu. Prețul caietului mai depinde și de numărul de file al acestuia, așa că, fiind de 80-100 de file, va avea un preț care ajunge să coste 3-4 lei. Creioanele, pixurile sau stilourile variază ca preţ de la 30 de bani până la 20 de lei, în funcţie de calitate sau de firmă. La un calcul aproximativ, pentru a cumpăra necesarul pentru un elev trebuie să scoţi din buzunar între 400 de lei şi 1000 de lei.

Iar, dacă mai punem la socoteală și ţinuta pentru şcoală şi încălţările potrivită, mai scoatem din bugetul undeva la 300, poate chiar 500 de lei, în funcţie de necesităţi. A, şi să nu uităm: odată începută şcoala, adăugăm pe listă fondul clasei, fondul şcolii şi… cine ştie ce alte surprize.

Iar, dacă vorbim despre o familie cu mai mult de doi copii, se îngroaşă gluma.

Scenarii pentru noul an școlar 2020 – 2021

Anul școlar 2020 – 2021 începe în 14 septembrie, fiind luate în calcul trei scenarii – roșu, galben și verde – în funcție de situația epidemiologică.

Scenariul verde este varianta cea mai optimistă, cea în care mai puţin de o persoană la mia de locuitori este depistată cu COVID-19, în ultimele 14 zile.

Scenariul galben, cel privind un risc mediu, presupune între 1 şi 3 persoane detectate pozitiv cu noul coronavirus la mia de locuitori, în ultimele 14 zile.

Scenariul roșu, considerat de avarie, înseamnă că într-o localitate sunt mai mult de trei persoane depistate pozitiv la mia de locuitori în ultimele 14 zile. În acest caz, şcoala se închide de tot, iar orele se vor face online.

Virgil STOIAN