Câți bani a făcut statul din energie în 2022: sumele sunt de 3,4 ori mai mari decât cele de anul trecut

Datele financiare oficiale ale companiilor care activează în domeniul energiei la care statul este unic acționar sau acționar majoritar arată că acestea și-au sporit de aproape 4 ori rezultatele financiare în 2022 față de anul precedent.

Potrivit datelor oficiale, în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2022, 206 operatori economici cu acționariat unic sau majoritar de stat au avut venituri de aproape 70 de miliarde de lei la cheltuieli de 53,3 miliarde de lei, generând un rezultat de 16,625 miliarde de lei la final de septembrie, arată Adevărul.

Tot în această perioadă din 2022 activau în România și 91 de operatori reclasificați în sectorul administrației publice centrale cu un rezultat brut la final de septembrie a.c. de 425 milioane de lei.

Raportat la anul 2021, datele oficiale arată că era cu numai un operator economic mai puțin, cei 205 operatori economici cu acționariat unic sau majoritar de stat înregistrând un rezultat brut de 4,87 miliarde de lei, toți ceilalți fiind pe pierderi.

Rezultatul brut înseamnă diferența dintre veniturile și cheltuielile realizate în cadrul unui exercițiu financiar și arată suma de bani cu care o companie a rămas după deducerea costurilor explicite ale conducerii afacerii.

Companiile de stat au rămas cu sume de 3,41 ori mai mari în 2022 decât în 2021
Cu alte cuvinte, sumele cu care cele 205 companii cu acționariat unic sau majoritar de stat au rămas în buzunar sunt în 2022 de 3,41 de ori mai mari decât cele înregistrate în perioada similară a anului trecut.

În urmă cu câteva luni, specialistul în energie Dumitru Chisăliță atrăgea atenția asupra procentelor fabuloase cu care rămâne statul.

Expertul în energie a extras datele de pe site ul ANRE privind prețurile medii ponderate și cantitățile furnizate de gaze, datele privind producția și importul de gaze, făcând un calcul al valorii redevențelor, dar și a profiturilor, impozitelor pe profit, a accizelor și TVA ul încasat la buget, astfel încât să poată estima câți din banii plătiți de un consumator casnic pentru un 1 kWh rămân în medie la furnizor și cât la stat.

Rezultatul calculelor specialistului este următorul:

  • gaze naturale – la furnizor rămân net – cca. 4%, iar în bugetul de stat ajung cca. 73%,
  • energie electrică – la furnizor rămân net – cca. 2%, iar în bugetul de stat ajung cca. 65%,