Cătălin PREDOIU, despre Darius Vâlcov: „Sper ca Poliţia italiană să îl aresteze cât mai repede”

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a declarat că speră ca autoritățile italiene să îl aresteze pe fostul ministru de Finanțe, Darius Vâlcov, înainte ca acesta să ajungă să se predea acolo unde dorește să o facă.

Declarația vine în contextul în care, spune Predoiu, există curți de apel cu o jurisprudență favorabilă celor care solicită respingerea extrădărilor.

Prezent duminică la Prima News, Predoiu a declarat că speră ca Vâlcov să fie arestat cât mai repede.

„Sper ca Poliţia italiană să-l localizeze şi aresteze cât mai repede sau mă rog, autorităţile din Italia, cât mai repede să o facă până să ajungă dânsul să se predea acolo unde vrea să se predea. Pentru că este limpede tendinţa de comportament a celor care pleacă, ei încearcă să se predea în raza unor curţi de apel care au o jurisprudenţă favorabilă celor care solicită respingerea procedurilor de extrădare. Şi nu doar faţă de cetăţeni români, ci şi faţă de cetăţeni germani şi de cetăţeni din alte state ale Uniunii Europene, olandezi, sunt situaţii de respingere a procedurilor de extrădare pentru că legea italiană este mai blândă. Poate ăsta e şi un motiv pentru care Comisia Europeană a declanşat o procedură de infrigement contra legii italiene de implementare a mandatului european de arestare. Nu e o problemă doar cu România, este o problemă europeană. Sper ca Poliţia italiană să îl localizeze, să îl aresteze mai repede pe domnul Vâlcov”, a declarat Cătălin Predoiu.

Darius Vâlcov ar fi cerut rezidență în Italia
Darius Vâlcov, condamnat definitiv la șase ani de închisoare în „Dosarul tablourilor”, ar fi cerut rezidență în Italia, potrivit unor surse Gândul. Fostul politician deține în această țară afaceri deschise de mai bine de trei ani.

El a fost dat în urmărire generală de către Poliţia Română, după ce nu a fost găsit de polițiști pentru punerea în executare a mandatului de executare a pedepsei, iar – în baza acestei decizii – Interpol va acționa in Italia pentru identificarea sa.

Autoritățile italiene, după identificare, îl vor reține în baza mandatului de executare și, ulterior, o instanță va decide dacă îl extrădează sau nu în România.

Darius Vâlcov, fost ministru al Finanțelor, a fost condamnat definitiv, marți, de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), la șase ani de închisoare. Pedeapsa a fost redusă cu doi ani față de sentința dată de prima instanță.