Cătălin Cherecheș este în drum spre România

Poliția Română anunță că o echipă de polițiști l-a preluat pe urmăritul internațional Cătălin Cherecheș, de la un punct de trecere a frontierei dintre Germania și Austria, iar acum grupul se află în drum spre în România la bordul unui vehicul.

Fostul primar din Baia Mare va fi introdus într-un penitenciar, pentru punerea în aplicare a mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea.

„Reamintim că, în urma cooperării polițienești internaționale dintre Poliția Română și structurile de poliție din Germania, precum și a deciziei justiției germane, a fost aprobată predarea bărbatului către autoritățile din România”, transmite Poliția Română.

Cherecheș a fost reținut de poliția germană pe 28 noiembrie 2023. Bărbatul a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.