ROPRES

Cât pot să coste patru cârnați la Târgul de Crăciun din Cluj: „Prețurile sunt din alt film. Îți stă mâncarea în gât”

Distribuiți acest articol!

Cât pot să coste patru cârnați la Târgul de Crăciun din Cluj. Un turist a aflat pe propria piele că ar fi fost mai bine să întrebe prețul înainte să comande.


Bărbatul a mărturisit că a vrut să își ia ceva de mâncare, fiind la Târgul de Crăciun din Cluj. Pentru că sunt la dispoziție multe variante de mâncare, bărbatul a avut de unde să aleagă. Clujeanul a avut poftă de cârnați, așa că a luat o porție.

Vizitatorul de la Târgul de Crăciun a rămas, însă, stupefiat după ce a ajuns la casă și a aflat cât are de plată.

Pentru doar patru cârnăciori, omul a avut de plată aproape 60 de lei. După ce a aflat acest lucru, bărbatul a mărturisit că i-a stat mâncarea în gât, arată Fanatik.ro.

Turistul a comparat prețurile din Cluj cu cele de la Târgul de Crăciun de la Viena


De asemenea, el a criticat prețurile de la întregul Târg de Crăciun și a spus că se simte de parcă comercianții ar crede că sunt la Viena și nu la noi în țară!

Mai mult, bărbatul care a comandat cârnații a spus că nici nu s-a mai putut bucura de mâncare din cauza prețului extrem de mare.

”Târgul nici nu mai contează cum e, dar prețurile sunt din alt film. Te simți la Viena, dar ești la Cluj!

Pot spune că mi-a stat mâncarea-n gât. Am plătit 57 de lei pe această porție”, a spus turistul, conform Știri de Cluj.

Și un bucureștean se plângea de prețurile mari de la Târgul de Crăciun din București. Acesta și-a cumpărat o porție de varză cu ciolan, pentru care a scos din buzunar o sumă frumușică de bani.

Mai precis, românul a dat nu mai puțin de 85 de lei pentru ciolanul cu varză călită, dar pentru că a consumat și alte alimente, masa acestuia de la Târgul de Crăciun din Capitală a ajuns la circa 145 de lei. Pentru două persoane, prețul se dublează.

Distribuiți acest articol!

S-ar putea să-ți placă și...