Cât de departe poate ajunge revolta din Iran

Forțele armate ale Iranului au anunțat, vineri, că „se vor confrunta cu dușmanii” pentru a menține „securitatea” în țară, în cel mai dur avertisment pentru cei care protestează în urma morții unei tinere aflate în arestul poliției religioase a țării.

În Iran au avut loc în ultimele zile ample proteste, în urma morții tinerei Mahsa Amini, de 22 de ani, care a fost reținută pentru că nu purta „cum trebuie” acoperământul pentru cap – vălul islamic pe care trebuie să îl poarte femeile în Iran, arată Europa Liberă.

Tânăra a fost arestată pe 13 septembrie pe poliția „moravurilor” (forțele menite să asigure respectarea regulilor religioase ale Iranului) pentru că nu purta cum trebuie hijab-ul, mai exact, acesta nu îi acoperea părul în totalitate.

Martorii spun că ea a fost transportată la un centru de detenție, bătută, iar în câteva ore familia ei a aflat că ajunsese la spital. Primea instrucțiuni” despre cum trebuie purtat jihab-ul când, dintr-o dată, a avut o „problemă cardiacă”, au explicat autoritățile.

Spitalul a anunțat moartea fetei vineri, acum o săptămână, pe 16 septembrie, iar după înmormântarea de sâmbătă, protestele au început să se extindă în întreaga țară.

Vineri, 23 septembrie, relatările menționează proteste în zeci de orașe, dar și faptul că mai multe persoane au murit deja în represiunea declanșată de autorități.

Informațiile sunt însă cenzurate, iar accesul iranienilor la internet și rețele de socializare a fost restricționat.

Televiziunea iraniană de stat a sugerat, vineri, potrivit Reuters, că 26 de protestatari ar fi fost uciși de la începutul demonstrațiilor până acum.

Activiștii pentru drepturile omului transmiteau joi seară că numărul morților ar fi depășit 30. The Associated Press menționează 11 morți, pe baza informațiilor strânse din Iran.

Potrivit armatei iraniene, protestele ar fi „acțiuni disperate ce fac parte din strategia diabolică a inamicului de a slăbi regimul islamic”, oamenii pașnici ar fi „agresați pe nedrept”, iar forțele militare trebuie să „îi apere”.

Discursul „dușmanului” care vrea să destabilizeze Iranul este unul clasic al propagandei iraniene. El a fost rostit acum două zile de la New York, unde președintele Iranului, Ebrahim Raisi, a denunțat „dublul discurs” al Occidentului în fața Adunării Generale a Națiunilor Unite.

În timp ce Raisi își susținea discursul, forțele lui băteau și împușcau protestatari, notează Bobby Ghosh pentru Bloomberg, într-un articol preluat de The Washington Post. „Demonstranții din țară cereau tocmai ceea ce Raisi și șeful său, liderul Suprem Ali Khamenei, spun frecvent că ar străinii care complotează: schimbarea regimului”.

Sloganurile rostite de protestatari sunt fără echivoc: „Moarte lui Khamenei”, „Moarte dictatorului”, „Noi nu vrem stat islamic”, „Femei, viață, libertate”. Iar faptul că femeile își dau jos sau chiar își ard vălurile transmite un mesaj direct de revoltă față de regulile stricte impuse în regimul Raisi.

În ultimele luni, poliția „moravurilor” a devenit din ce în ce mai strictă, explică experții consultați de Europa Liberă, femeile care nu își poartă vălul suficient de strâns în jurul capului fiind agresate.

Pentru vineri au fost anunțate noi proteste, iar presa oficială anunța că ar fi pregătite și manifestații pro-guvernamentale, ale celor care vor să își exprime „revolta” față de demonstrații.

Ulterior, câteva mii de oameni au ieșit la orele prânzului în stradă la Teheran, într-o manifestație pro-jihab, de susținere a forțelor de securitate împotriva „conspiratorilor”, transmite televiziunea de stat citată de Reuters.

Liderii iranieni speră să blocheze proteste de amploarea celor din 2019 (cauzate de prețurile mari la combustibil) în care au murit 1.500 de oameni. În protestele din ultimele zile, oamenii au incendiat secții de poliție și autoturisme. Joi, presa oficială spunea că au fost arestate 280 de persoane.

Agenția de știri Reuters relatează că forțele iraniene arestează activiști pentru drepturile omului și jurnaliști. Jurnalistul Nilufar Hamedi, care a relatat de la spitalul în care fusese internată Mahsa Amini și fotojurnalistul Yalda Moaiery, care documenta protestele din Teheran au fost arestați.

Activistul pentru drepturile omului Majid Tavakoli a fost arestat noaptea trecută. La locuința activistului Hossein Ronaghi, poliția a ajuns în timp ce acesta dădea un interviu pentru o televiziune cu sediul la Londra. El a reușit să fugă prin parcarea blocului în care se afla.