Carnea de pui a ajuns un lux! Cât a ajuns să coste kilogramul

Valul de scumpiri continuă! După ulei și zahăr, carnea de pui a devenit acum un lux. Astfel că, din ce în ce mai mulți români nu-și mai permit nici măcar acest aliment de bază. Prețul unui kilogram se ridică la 30 de lei. Asta în condițiile în care în urmă cu doi ani puiul costa șase lei pe kilogram.


Carnea de pui va ajunge să lipsească de pe mesele românilor care au un buget redus, întrucât, mai nou, și acest aliment de bază s-a scumpit enorm. Mai ridicat este însă preţul la carnea de curcan, care poate ajunge şi la 40 de lei pe kilogram.

Carnea de pui a ajuns să fie mai scumpă cu 20% ca anul trecut. Dacă oamenii aleg să o cumpere de la producătorii locali, întrucât un kg de carne de pui a ajuns să coste 30 de lei , iar pentru 2 kg , la un calcul simplu, românii sunt nevoiți să scoată peste 50 de lei din buzunar.

Pe de altă parte, crescătorii de păsări spun că au fost nevoiţi să-şi scumpească marfa din cauza costurilor ridicate la furaje. Însă, preţurile diferă de la zonă la zonă. În localiăţile din Maramureş, carnea de pui se vinde cu 23 de lei kilogramul, în timp ce în Lugoj sau Timişoara ajunge la 30 de lei pe kilogram.