Care sunt cele 10 revendicări ale AUR

Claudiu Târziu a re-enunțat care sunt cele 10 revendicări ale AUR și pentru care se stă în Piața Victoriei de aproape 2 săptămâni:

„Mâine, de la ora 17.00, vă așteptăm alături de noi la marele miting pentru libertate din fața Palatului guvernului.
Redau mai jos, spre aducerea aminte:
Cele zece revendicări care ne țin în Piața Victoriei de două săptămâni:

  1. Desfășurarea procesului de învățământ în școli, nu în sistem online, cu asigurarea condițiilor de igienă impuse de pandemie. Toaletele și apa curentă nu trebuie să lipsească din nicio școală.
  2. Demiterea ministrului Transporturilor, Lucian Bode, în contextul accidentului de circulație provocat în data de 30 august, pentru încălcarea flagrantă a regulilor de conduită pe drumurile publice, sfidarea participanților la trafic și aruncarea întregii responsabilități pe umerii unui militar care are constrângeri în a reacționa public.
  3. Anchetarea achizițiilor publice făcute în pandemia de SARS-CoV-2 și, după caz, recuperarea prejudiciilor acolo unde acestea s-au realizat cu încălcarea legii (obținerea de foloase necuvenite, achiziția de mărfuri neconforme, infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, mită, trafic de influență etc.).
  4. Renunțarea la măsurile derogatorii de la obligațiile prevăzute în Convenția Europeană a Drepturilor Omului și restabilirea dreptului la libertatea întrunirilor și adunărilor publice, fără îngrădire.
  5. Asigurarea accesului imediat la medicamente vitale pentru populație (precum Euthyrox sau tratamentele necesare bolnavilor de cancer și de alte boli grave) prin punerea sub control militar a achizițiilor necesare și a modului de distribuire.
  6. Asigurarea asistenței medicale în spitale pentru bolnavii cu afecțiuni cronice.
  7. Anchetă extinsă a Consiliul Concurenței referitoare la poziția de monopol a companiilor austriece care desfășoară activități în sectorul forestier.
  8. Anchetarea cu celeritate de către Procuratura Generală a marilor privatizări făcute după căderea comunismului.
  9. Sistarea procedurilor de vânzare a pachetelor majoritare deținute de statul român la companii precum CEC Bank, Eximbank, Hidroelectrica, TAROM ș.a.
  10. Clasificarea hidrocentralelor de pe râul Jiu în rândul obiectivelor de interes național și finalizarea lucrărilor ajunse în stadii avansate.”

Claudiu Târziu este copreședintele AUR, un partid nou înființat al patrioților români.

 » Citește mai multe detalii pe www.60m.ro