Caravana AUR blocată la Varnița. Reacție dură a parlamentarilor AUR: Trupele ruse comit abuzuri

Caravana AUR este blocată la Varnița de miercuri, 23 iunie. Soldații regimului separatist de la Tiraspol din regiunea transnistreană nu permit autocarului să ajungă la Tighina. Mai mulți parlamentari AUR au luat atitudine față de acest abuz, având în vedere că granița de pe Nistru nu este recunoscută oficial la nivel internațional.

AUR consideră că la Varnița se încalcă legea națională și internațională. „Acolo sunt trupe ruse, fără nici un drept sau autoritate, care nu permit accesul unor cetățeni aflați în campanie electorală. Acolo sunt trupe ruse care fac provocări si comit abuzuri”, au transmis parlamentarii AUR.

„Îmi exprim îngrijorarea fața evenimentele de la Varnița. Am fost astăzi acolo ca să mă asigur că nu se vor comite abuzuri. În această seară m-am convins că aceste abuzuri se comit. Solicit autorităților din Republica Moldova, cu precădere președintelui Maia Sandu, să asigure securitatea și integritatea susținătorilor și membrilor AUR cărora nu li se permite accesul în teritoriul ocupat din estul Republicii Moldova.

Libertatea reprezintă un drept constituțional. La acest moment cetățeni cu dublă cetățenie se află pe Nistru. Să nu uite cei de acolo că vorbim și de cetățeni ai României, stat membru NATO. Orice abuz și agresiune fizică nu va fi acceptată“, a precizat deputatul Viorel Focșa.